Speologi din şase ţări au participat în cursul acestei săptămâni la o acţiune de explorare a sistemului carstic Humpleu din Munţii Apuseni. Mai puţin cunoscut pentru turişti, sistemul carstic Humpleu cuprinde Peştera Mare din Valea Firei, Avenul din Poieniţă şi Peştera cu Apă din Valea Firei. Este localizat în dealul Humpleului, între Valea Ponorului şi Valea Firei, afluenţi ai Someşului Cald, la limita dintre judeţele Alba, Cluj şi Bihor.
În perioada 30 iulie – 7 august 2009, în zonă a fost organizată o tabără internaţională de de recartare şi explorare a unor părţi din acest sistem carstic. Acesta a fost declarat arie protejată în 1994, şi este în custodia Cluburilor de Speologie "Omega" şi "Politehnica" din Cluj-Napoca.
Sala Giganţilor, cea mai mare din România
Alături de speologi români din cadrul cluburilor membre a Federaţiei Române de Speologie, au participat şi speologi din Elveţia, Austria, Marea Britanie, Ungaria şi Italia.
Tabăra a fost parte componentă a unui proiect derulat de Federaţia Europeană de Speologie, coordonat de Philipp Haeuselmann de la Institutul de Speologie din Elveţia. “În sistemul Humpleu se găsesc cele mai mari săli de peşteră din România. Sala Giganţilor este cea mai mai mare cu lungimea de 530 metri şi lăţimea de 111 metri”, a declarat speologul Ovidiu Pop. Sistemul Humpleu are cartaţi aproximativ 30 kilometri şi în curs de explorare alţi 10 kilometri.
După finalizarea cercetării se aşteaptă ca lungimea explorată să o depăşească pe cea a Peşterii Vântului din Munţii Piatra Craiului, judeţul Bihor, care are o lungime de 45 de kilometri de săli.
Cascade şi lacuri subterane
“Dificultatea explorării şi cartării constă în faptul că o bună parte din peşteră trebuie parcursă prin apă, care are circa 5 grade Celsius, şi trebuiesc depăşite cas