Cozile uriaşe de la podul de peste Dunăre i-au determinat pe unii şoferi să recurgă la formule inedite de protest. Sursa: Feri Predescu
Poliţiştii din Ialomiţa şi Constanţa şi angajaţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) s-au mobilizat, ieri-dimineaţă, în zona punctelor de taxare de la Feteşti, de pe Autostrada Soarelui, speriaţi că vor avea parte de încă o zi cu cozi kilometrice. Valul de turişti dornici să ajungă pe litoral s-a lăsat însă aşteptat, iar circulaţia, una specifică sfârşitului de săptămână, a fost greoaie, dar relativ fluentă.
În timp ce reprezentanţii CNADNR puneau situaţia pe seama faptului că, în cele patru zile de la introducerea taxei de pod, angajaţii de la punctele de taxare au devenit mai rapizi, iar şoferii mai disciplinaţi, conducătorii auto aveau o altă explicaţie. La intrarea pe Autostrada Soarelui, dinspre Bucureşti, şoferii erau opriţi pentru verificarea rovignetelor, ceea ce a mai fluidizat traficul pe sensul de mers spre litoral. „Mi-au dat 2 milioane jumate amendă pentru că, deşi aveam rovigneta, nu mai aveam chitanţa”, ne-a spus un turist supărat.
„Am terminat banii mărunţi”
Pentru sensul de mers spre litoral erau deschise toate cele patru benzi, însă cozile de maşini tot măsurau câteva sute de metri. În unele situaţii aglomeraţia a fost cauzată şi de şicanele şoferilor, care şi-au vărsat năduful pe taxatori. „Un proprietar de Mercedes a plătit cei 10 lei cu o pungă plină cu monede de 5 bani. Am fost nevoiţi să-i numărăm”, s-a plâns un taxator.
Aceştia au mai întâmpinat o pro - blemă: şoferii de TIR-uri s-au aş tep tat între ei şi şi-au aliniat la coadă mastodonţii. „Trebuia să-i dăm fiecăruia 2 lei rest, până am terminat banii mărunţi”, ne-a spus un alt angajat de la punctul de taxare.
În plus, unii oameni nu au bani