CS Rulmentul Braşov a învins în această dimineaţă pe CSM Bucureşti, cu 36-32 (14-11), într-o partidă amicală care a avut loc în Sala Sporturilor „D.P. Colibaşi”. Încet, încet, lucrurile par să revină la normal la CS Rulmentul, formaţia pregătită de Herbert Muller conturându-şi în mare parte lotul pentru sezonul 2009 / 2010. În lipsa cantonamentului de la Băile Felix, tehnicianul braşovencelor şi-a testat echipa în compania formaţiei pregătite de Vasile Mărculescu, CSM Bucureşti.
După ce aseară au învins cu 34-30, „rulmentistele” s-au impus şi astăzi, triumfând la capătul unui meci pe care l-au controlat în cea mai mare parte. Dacă atacul a funcţionat la parametri acceptabili, faza defensivă a fost punctul nevralgic al trupei. Adversarele şi-au creat culoare şi au marcat cu uşurinţă multe goluri. Portăriţele Dana Vălean şi Magdalena Neagoe au dovedit că au perspectivă ,salvându-şi echipa de la înfrângere. De departe, Cherăscu, Barbosa şi Gogârlă au fost cele mai bune jucătoare de pe teren şi au înclinat balanţa în favoarea grupării de la poalele Tâmpei.
Se pleacă în Germania ?
Antrenorul Herbert Muller le-a aruncat în luptă la finalul celor două reprize şi pe tinerele handbaliste care au venit de la Centrul de Excelenţă din Râmnicu Vâlcea. Lotul vicecampionei României este subţire atât valoric, dar mai ales numeric, Herbert Muller putându-se baza în prezent pe doar zece jucătoare de nivelul Ligii Naţionale. Zilele acestea mai sunt aşteptate la Braşov încă 2-3 handbaliste, din ţară şi din străinătate. CS Rulmentul se va pregăti săptămâna viitoare în Sala Sporturilor „D.P. Colibaşi”. În cazul în care se vor obţine banii necesari, „rulmentistele” ar trebuie să plece duminică, 16 august, într-un cantonament extern, în Germania, în acest sens aşteptându-se un semn de la patronul Teodor Florescu.
Herbert Muller a t