Cand cititorii nostri devin scriitori
Fotografii miscate
Stimata d-na Sanziana Pop,
Sunt si eu o pasionata cititoare a "Formulei AS", aceasta minunata revista, pe cat de frumoasa, pe atat de folositoare. Astept cu nerabdare ziua de luni, sa mi-o aduca fiul meu din Fagaras. De mult timp ma tot gandeam sa va trimit si eu o scrisoare, dar de teama ca nu sunt in stare sa va scriu asa frumos cum va scriu alti cititori, fiindca sunt si batrana, si numai cu sapte clase primare, am tot amanat. Si acum cu sfiala indraznesc. Eu nu am parasit satul in care am vazut lumina zilei. Aici am crescut si aici sunt pana acum, la 78 de ani. Aici, la poalele Muntelui Fagaras, in Breaza Fagarasului, pe unde a trecut odata Negru Voda cu a lui ceata. Dar Breaza de astazi nu mai seamana cu cea de pe vremea copilariei mele. Atunci, toate casele erau din lemn, spoite toate cu var alb. Pe ulita satului era din loc in loc cate o fantana cu cumpana, din care scotea apa cate o vecina. Era si in fata casei noastre o asemenea fantana si - alaturi de ea - un nuc mare, care acoperea cu crengile lui toata casa. De-o parte si de alta, doua paraie in care ne scaldam noi, copiii, vara. Acum, toate casele sunt din caramida, vopsite in diferite culori, pe dinauntru - mobila, covoare frumoase, tesute in razboi de femei, aproape toata lumea are baie. Drumul asfaltat, lumina electrica, apa la robinet. Prin curti, nu mai sunt puzderii de snopi de canepa, sunt trandafiri. Si ziua, si noaptea, cand nu pot sa dorm, deapan amintiri si le judec si le pun in cumpana pe cele de atunci cu cele de acum. Parca am trecut dintr-o lume in alta. Atunci, noptile le faceam cu furca in brau in sezatori, caci toata imbracamintea era din lana si canepa. Acum, ne uitam la televizor. Cand stau si ma gandesc bine, n-am avut o copilarie cum au copiii de astazi. Am crescut cu pita de secara, caci la noi, ai
