Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Epilog la "atacul secolului": Ronnie Biggs, eliberat

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 8 august 2009 ·

Britanicul Ronnie Biggs, unul dintre autorii atacului secolului, comis asupra trenului poştal Glasgow-Londra în 1963, în prezent grav bolnav, a fost eliberat oficial vineri, cu o zi înainte de a împlini 80 de ani, a anunţat Ministerul Justiţiei de la Londra, citat de AFP.

Un purtător de cuvânt al ministerului a declarat vineri după-amiază că documentele privind eliberarea sa condiţionată au fost semnate şi că gardienii care îi supravegheau camera la Spitalul Norfolk and Norwich, unde a primit îngrijiri medicale începând cu sfârşitul lunii iulie pentru o pneumonie gravă, au plecat. Ministrul Justiţiei, Jack Straw, anunţase de joi seară viitoarea eliberare a lui Biggs "din motive de sănătate", fără însă a face precizări privind punerea în aplicare a măsurii.

Dar, extrem de slăbit, Ronnie Biggs a rămas în spital, unde este hrănit printr-o sondă. El a mai fost internat la începutul lui iulie atât pentru o infecţie pulmonară, cât şi pentru o fractură la şold, iar în februarie pentru o pneumonie. Biggs nu mai poate vorbi, exprimându-se doar prin gesturi sau în scris.

ŞARPE VIU

El va împlini 80 de ani sâmbătă, ziua coincizând cu furtul comis acum 46 de ani, după care a fost urmărit internaţional timp de 36 de ani până să ajungă la închisoare. Biggs a devenit o legendă în ţara sa pentru participarea la unul dintre cele mai îndrăzneţe atacuri din istorie. El făcea parte dintr-o bandă de 15 oameni, printre care mai erau un pilot şi un florar, care au reuşit, în noaptea de 8 august 1963, să oprească trenul poştal Glasgow-Londra şi, după rănirea gravă a unui feroviar, să fure 120 de saci cu bancnote, împărţindu-şi suma-record pentru acel timp de 2,6 milioane lire sterline (astăzi ar echivala cu zeci de milioane de euro). Arestat şi condamnat la 30 de ani închisoare, Biggs a evadat spectaculos în 1965. După ce şi-a făcut o operaţie este

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Augustin Zegrean, despre procesul deschis de Călin Georgescu: Curtea de Apel va da o hotărâre care va fi supusă recursului, iar un recurs la Înalta Curte se judecă, dacă ai noroc, după un an

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean afirmă că orice soluţie ar da Curtea de Apel Bucureşti în dosarul deschis de Călin Georgescu, acea decizie nu va fi definitivă, iar un recurs se va judeca după un an, sau chiar mai mult, t

Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a IPJ Tulcea

Mediafax acum o ora
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că şapte poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, în timp ce se deplasau cu o ambarcaţiune pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, ar fi pierdut controlul acesteia şi ar fi

UPDATE-Departamentul american al Trezoreriei anunţă Congresul că a fost victima unui atac cibernetic al Chinei, într-un un ”incident major de securitate informatică”

News.ro acum 51 minute
Departamentul american al Trezoreriei anunţă luni, într-un mesaj transmis aleşilor din Camera Reprezentanţilor, pe care AFP scrie l-a consultat, că a fost victima unui atac cibernetic la începutul lui decembrie - fără riscuri la adresa elementelor c

România elimină controalele în 40 de puncte de trecere a frontierei începând cu 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 7 ore
România elimină controalele de frontieră cu Ungaria şi Bulgaria începând cu 1 ianuarie 2025, marcând intrarea efectivă în spaţiul Schengen terestru. Călătoriile spre aceste ţări vor deveni similare cu deplasările în interiorul României.

OMS cere din nou Chinei informații despre originea COVID, la cinci ani de la apariția pandemiei

Ziare.com acum 2 ore
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei - la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 - să împărtăşească datele şi informaţiile de care dispune, în vederea înţelegerii modului în care a început pandemia, relatează AFP. ”Con

Cum va fi vremea de Revelion și la începutul anului 2025. Prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum 9 ore
Temperaturile medii vor fi oscilante pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată după 3 ianuarie, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 30 decembrie 2

Dorinel Munteanu, prima reacție după ce a plecat de la Oțelul: „Este cea mai grea decizie din cariera mea sportivă”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dorinel Munteanu a decis să vorbească despre . Antrenorul a dezvăluit că acesta a fost cea mai grea decizie din cariera sa.

Cine este Cătălin Berenghi, bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea din procesul lui Călin Georgescu împotriva CCR

HotNews acum 2 ore
Bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea de la Curtea de Apel Bucureşti, Cristina Ardeleanu, în procesul intentat de Călin Georgescu împotriva deciziei CCR de anulare a primul tur al alegerilor prezidențiale, este Cătălin Berenghi, un fost luptăt

Donald Trump pierde în apel un proces în care scriitoarea Jean Carroll l-a acuzat de defăimare şi agresiune sexuală / Carroll l-a acuzat pe Trump că a violat-o într-o cabină de probă a unui magazin în 1996, instanța de fond a decis ca președintele ales al SUA să îi plătească cinci milioane de dolari

G4Media acum 4 ore
O curte federală de apel din SUA a confirmat luni verdictul unei instanţe inferioare prin care preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a fost condamnat să-i plătească scriitoarei fostă jurnalistă Jean Carroll cinci milioane de dolari pent

Sute de prizonieri, eliberaţi în cadrul unui nou schimb între Ucraina şi Rusia

HotNews acum 3 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat luni că 150 de militari ruşi au fost repatriaţi din Ucraina, unde fuseseră luaţi prizonieri de forţele ucrainene, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite. În schimbul lor, Moscova a eliberat, la rân

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

2°/9°
joi

3°/10°
vin.

3°/9°
Iasi
acum

mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

mar.

0°/8°
mie.

5°/11°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/5°
joi

0°/5°
vin.

-0°/6°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/7°
joi

1°/8°
vin.

1°/7°