Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NICOLAE MANOLESCU: Dedesubturile unor transferuri

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 8 august 2009 ·

A început campionatul, au început competiţiile europene (cu bine pentru noi), dar obsesia cluburilor rămân transferurile. În plină criză, sumele aspiră la Cartea Recordurilor.

Toată lumea se întreabă, de pildă, cum de a reuşit noul-fostul preşedinte al Realului, Florentino Pérez, să scoată banii pentru Cristiano Ronaldo, Kaka şi Benzema. Ba să-i aibă în vedere şi pe Ribéry şi pe Xabi Alonso. Metoda achiziţiilor unor mari vedete a brevetat-o în anii ’50 predecesorul lui Pérez, legendarul Santiago Bernabeu, pe care generaţiile mai noi îl ştiu doar ca nume al stadionului din Madrid, când i-a adus dintr-un foc la Real pe Di Stefano, Kopa şi Puşkaş.

Pérez însuşi, în precedentul mandat, i-a cumpărat pe Zidane, pe Beckham, pe Figo şi pe celălalt Ronaldo, brazilianul. Numai că, oricât de mari jucători or fi fost ei (Puşkaş, fugit din Ungaria în timpul Revoluţiei din 1956, cred că a fost luat pe gratis, deşi era unul dintre marii fotbalişti ai Europei, pe care l-am văzut la Baia- Mare, în partida echipei lui Mateianu cu Real din Cupa Campionilor), preţurile nu sunt comparabile. Cei aproape 100 de milioane de euro daţi pe Ronaldo, portughezul, sunt cam de trei ori mai mulţi decât banii daţi pe Ronaldo, brazilianul.

Pérez reuşeşte lovitura începutului de mileniu: patronul celei de a doua firme de construcţii din lume, după cifra de afaceri, cu 150.000 de angajaţi numai în Spania şi cu o avere estimată la aproape două miliarde de euro, îi cumpără pe cei trei muşchetari cu „doar” 194 de milioane de euro, fără (citiţi cu atenţie!) să scoată un cent din buzunar. Două mari bănci spaniole îi acordă un credit de 200 de milioane, tocmai acum, când toată lumea se plânge de zgârcenia băncilor în materie de credite.

Nu e numai forţa financiară a uriaşei întreprinderi a preşedintelui. E şi maniera în care el a promis că va scoate banii. A

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 9 minute
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 38 minute
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum 44 minute
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

VIDEO Selly, după incidentele de la „Beach, Please”: „Asta e muzica pe care o ascultă copiii voştri! Eu n-aş vrea să trăiesc într-o ţară în care revine cenzura!”

HotNews acum 32 minute
Selly, pe numele său real Andrei Șelaru, co-organizator al Festivalului „Beach, Please!”, răspunde acuzațiilor din spaţiul public privind promovarea, la acest eveniment, a consumului de droguri şi a muzicii cu versuri violente sau sexuale: „Muzica h

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum o ora
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum 2 ore
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°