Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oradea: Municipiul este redescoperit de străini (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 august 2009 ·

În fiecare zi în fața monumentelor orădene se opresc grupuri de turiști care află povestea micului Paris. Majoritatea grupurilor care vizitează Oradea sunt din Ungaria. În număr mai mic sunt grupuri din Cehia, Slovacia, Austria, Germania și chiar Franța sau Marea Britanie. Cei mai mulți sunt de vârsta a doua și a treia.

Ghizii le prezintă Cetatea Oradea, Biserica cu Lună, Corso și Palatul Baroc. Mai puțini sunt cei care îi duc pe tuiști în centrele comerciale. Oradea este o haltă pe traseul excursiei lor prin România, puțini dintre ei înnoptând în unitățile de cazare din Oradea sau Bihor. Cei mai mulți vizitează apoi Băile Felix, Peștera Urșilor sau merg în alte județe, în special transilvane.

Vizitează Cetatea

„Am vrut să vin aici pentru a vedea mormântul Regelui Sfântul Ladiszlau și Cetatea Oradea. E un oraș frumos, dar ar trebui întreținut mai bine. Mă doare sufletul să văd așa clădiri frumoase degrate”, spune Molnar Ildiko, din Gyor. „Oradea este un oraș cochet. Păcat că nu se pune mai mare accent pe reabilitarea clădirilor și pe spațiile verzi. Am văzut mult gazon uscat aici”, spune un alt turist maghiar. Nu este prima dată în municipiu și este dezamăgit că lucrurile se mișcă atât de greoi. Oradea este pentru el și prietenii săi o haltă scurtă pentru ultimele cumpărături. Locul lui preferat din Bihor este Padișul. Vor sta acolo cu corturile o săptămână. Se gândește emoționat la ce va descoperi de data aceasta. În anii trecuți a făcut câteva trasee care ia-u luat respirația și la propriu și la figurat. „Aveți o țară foarte frumoasă. Nu prea știți să o promovați și s-o puneți în valoare. Prietenii mei au râs prima dată când le-am spus că aici este un paradis. Acum grupul nostrum tot crește”, adaugă el.

Vizitată de nemți

Horst Sterzik este impresionat de frumusețea orașului. A aflat despre Oradea de la fiul său. „

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri prezidențiale 2024: Lasconi l-a depășit pe Ciolacu și merge spre marea finală / Călin Georgescu, marele câștigător din primul tur

HotNews acum 20 minute
În primul tur al alegerilor prezidențiale, marea surpriză Călin Georgescu a obținut peste două milioane de voturi și va merge probabil în marea finală electorală alături de reprezentanta USR, Elena Lasconi, care l-a depășit pe candidatul PSD, Marcel

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum o ora
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Iulian Anghel, editor politic ZF: Cum l-am cunoscut pe Călin Georgescu

Mediafax acum 13 minute
Am stat o dată de vorba cu dl. Georgescu, patru ore. Era o criză guvernamentală, sau una inventată cum îi plăcea domnului Băsescu. Şi toată lumea zicea că Georgescu îl va înlocui pe Boc. Că voia el să se bage în seamă, că alţii voiau să se bage în s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 7 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Panică pe aeroportul din Antalya. Un avion rusesc plin cu pasageri a luat foc după aterizare VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un avion de pasageri a luat foc imediat după aterizarea pe aeroportul Antalya de pe coasta mediteraneană a Turciei. Avionul este rusesc. Cei 79 de pasageri au fost evacuaţi nevătămaţi, a raportat agenţia rusă de ştiri de stat TASS, conform DPA. Pomp

Avem rezultatul referendumului din Bucureşti. A trecut: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări de la referendum

Mediafax acum o ora
66,44% dintre bucureştieni au votat „Da” la întrebarea „Sunteţi de acord ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”. De asemenea, la întrebarea „Sunteţi de acor

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum o ora
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum 2 ore
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

Horoscop pentru săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie 2024. Săptămâna debutează cu multă agitație la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 20 minute
Berbec Relațiile parteneriale sunt provocatoare, dar nu este ceea ce pare. Ține-ți firea, detașează-te de acest segment și fii circumspect. Cineva din anturajul apropiat, un prieten sau o rudă, te poate ajuta să descifrezi, cât de cât, ițele foarte

Calendar ortodox 25 noiembrie 2024. Sfânta Muceniță Ecaterina. Ce nu ai voie să faci AZI

Gandul acum 7 minute
În calendarul ortodox creștin este prăznuită Sfânta Muceniță Ecaterina. Iată care sunt tradițiile și obiceiurile zilei. Sfânta Muceniță Ecaterina este prăznuită azi, sărbătoarea fiind marcată cu cruce neagră. Potrivit crestinortodox.ro, Sfânta Mucen

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°