Cozile create de noul sistem de taxare de la Feteşti sunt efectul unui lung şir de măsuri administrative lipsite de orice pragmatism. Sociologii pun eşecul administraţiei din România pe seama lipsei autorităţii de punere în practică a regulilor. Citeşte şi:

Taxa care omoară drumul spre mareConstanţa: Prima zi de taxă pe Autostrada Soarelui: revoltă și indignare printre șoferiDrumul spre litoral a devenit mai scump

Imaginile surprinse de camerele de televiziune amplasate la înălţime arată maşinile înşirate perfect geometric într-o coadă ce depăşeşte patru kilometri.

La nivelul solului sunt familiile blocate în autoturisme timp de zeci de minute, aşteptând momentul plăţii de la ghişeu precum cel mai frumos cadou posibil în acea zi. Ambalate jurnalistic, toate aceste imagini compun o ştire: “Taxa de pod de la Feteşti, Autostrada Soarelui a devenit un calvar pentru şoferi şi pasageri“.

Taxa de la Feteşti: scuze şi fantezii

Aglomeraţia cauzată de introducerea taxei de pod de la Feteşti nu este o excepţie, ci un sindrom al unui sistem administrativ defect.

Acelaşi care face ca, la fiecare ploaie sau ninsoare, Capitala să arate ca o zonă calamitată. Sau care ne obligă ca, de fiecare dată când ajungem la unul dintre cele două aeroporturi din Bucureşti, să fim nevoiţi să aşteptăm la coadă pentru a trece dincolo de bariera instalată la ieşirea din parcare. Rezumată cinic, definiţia sistemului ce cauzează astfel de momente se pliază pe o formulă imposibilă, de tip “nici aşa, nici aşa”.

Şi asta pentru că, chiar şi atunci când ies din amorţeală şi decid să corecteze pragmatic o problemă, autorităţile din România par să aleagă, aproape fără excepţie, cea mai birocratică, lipsită de simţ practic şi greoaie rezolvare. „Acum, dacă cineva trebuie să stea 5-10 minute la rând, asta nu înseamnă  că sc