Studenţii criminali sunt caracterizaţi de prieteni şi de rude ca fiind foarte cuminţi. Dragostea dintre Carmen Bejan şi Sergiu Florea, studenţii acuzaţi de uciderea şefului staborului ţigănesc din Banat, Trifu Schroth, a fost atât de intensă încât a dus la crimă. Mai citeşte şi:
Dragostea nebună care a dus la o crimă sinistrăCrimă fără precedent în căminul de la MedicinăTimişoara: VIDEO Studenta acuzată de crima s-ar fi prostituat la cererea iubitului care voia maşinăTimişoara: Priveghi cu mare fast la vila lui Trifu Schrottu, bărbatul de 65 de ani omorât şi tranşat în căminul Medicinei (GALERIE FOTO)Timişoara: Rromii se tem de muşamalizare în cazul bărbatului tranşat de doi studenţi de la MedicinăTimişoara: Studenţii acuzaţi de crima de la Medicină au spus la recurs că vor să fie cercetaţi în stare de libertate
Carmen şi Sergiu, ambii de 20 de ani, provin din familii modeste, în care simplitatea le definea viaţa. Au vrut să devină medici, să ajute oameni aflaţi în suferinţă. Iubirea lor a început frumos şi s-a sfârşit după gratii. Nimic din gesturile tandre ale celor doi tineri nu trădau violenţa sadică de care aveau să fie în stare.
S-au cunoscut, anul acesta, în luna martie şi, în scurt timp, iubirea lor era cunoscută de toţi studenţii de la Medicină. Veneau la facultate ţinându-se de mână. După patru luni, povestea s-a transformat în coşmar.
Eticheta de „iubiţi“ a fost înlocuită cu aceea de „criminali“, iar îmbrăţişările s-au transformat în lanţuri. Niciunul dintre cunoscuţii şi prietenii celor doi nu poate înţelege cum s-a ajuns ca o fată pe care frumuseţea o făcea să nu treacă neobservată şi un băiat plin de viaţă au fost în stare să ucidă.
Carmen s-a născut şi a crescut într-o familie simplă din orăşelul arădean Ineu, iar părinţii săi munceau din greu ca să o poată ţine la facultate în Timişoara. @N