Animalele s-au instalat de la începutul verii în fisurile de sub pod. Biologul Szodorai Paradi Farkas susţine că, în această perioadă, liliecii revin la adăposturile mai vizibile pentru că este perioada de reproducere. Trei specii de lilieci, liliacul pitic, de amurg şi cel cu aripi late, s-au adaptat habitatului urban, colonizând construcţii din zona centrală a municipiului, biserici sau clădiri părăsite.
„În această perioadă de vară, liliecii revin la aceste adăposturi mai vizibile, în fisurile de sub pod, pentru că este perioada de reproducere. Din toamnă, când se pregătesc de hibernare, liliecii îşi caută adăposturi mai ferite. Şi sub podul Golescu sunt cateva zeci de adăposturi, şi mai ferite de privirile trecătorilor, acolo este posibil să fie chiar şi peste 100 de lilieci”, spune biologul Szodorai Paradi Farkas, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Liliecilor din România.
„M-am speriat şi am fugit”
„Mă întorceam de la serviciu, am coborât podul Golescu pe scările din partea fostului cinematograf Luceafărul, era deja seară, şi când am ajuns aproape sub pod, deasupra capului, la câţiva centimetri, a trecut un liliac. Chiţăia îngrozitor.
M-am speriat şi am fugit”, spune Eugenia Secucean.
Specialiştii susţin însă că oamenilor nu ar trebui să le fie frică de lilieci. „Oamenii nu trebuie să se teamă de lilieci, ci dimpotrivă să conştientizeze importanţa rolului pe care aceste animale îl au în cadrul lanţului trofic. Un singur liliac pitic, adaptat la habitatul urban, poate consuma 1.500 de insecte, de exemplu ţânţari, sau alte insecte dăunătoare naturii, într-o singură zi”, afirmă biologul Szodorai Paradi Farkas, Acesta mai spune că, de peste 10 ani, asociaţia înfiinţată la Satu Mare militează pentru protejarea acestei specii. „Pur şi simplu liliecii nu trebuie deranjaţi, chiar dacă şi-au făcut adăposturi şi în