În toate arhivele conţinând aşa-numitele "dosare de cadre" găsim un tip aparte de turnătorii de astă dată la partid - la PCR -, despre care nu se scrie şi nu se vorbeşte. Găsim "caracterizări" semnate de milioane de români şi în învăţământ, şi în fabrici, şi la sate. "Caracterizarea" era turnătoria generalizată, considerată în întreaga societate comunistă un mecanism social ţinând de "democraţia comunistă". Când ţi se impunea să scrii, la avansarea unui coleg, mai rar la retrogradare, o "caracterizare", atât colegul, care ştia că ai fost pus s-o scrii, cât şi întregul şir de şefi prin mâinile cărora trecea apoi caracterizarea, ca în final să ajungă şi la Securitate, socoteau chestiunea în termenii unui drept - îndatorire cetăţenească. Nu numai PCR-ul decidea dacă un caracterizat era demn să fie ridicat în funcţie, conta şi părerea scrisă şi semnată a populaţiei de caracterizatori. Desemnaţii manifestau, spre deosebire de turnătorii complexaţi ai Securităţii, un gen de mândrie aparte, de selectaţi. Erau mândri, pentru că prezentau o anume dotare pentru turnătoria de recomandare.
Îndeobşte, caracterizările erau laudative, numai că, în final, ele trebuiau să cuprindă şi critici, întru îndreptarea individului. Aici, la critici, afla Securitatea de unde putea fi apucat de coadă, la o adică, promovabilul. Când fotbalistul Gică Popescu declară, perfect convins de oportunitatea argumentelor sale, că toate turnătoriile din dosarul său de la CNSAS sunt diferite de obişnuitele delaţiuni, că sunt "caracterizări de bine", el are în memorie turnătoria curentă la serviciile de cadre. Acea turnătorie "de serviciu" practicată de clasa muncitoare, de ţărănime şi de intelectualitatea progresistă de la oraşe şi sate. De toată România. Membrii ceva mai vârstnici ai CNSAS-ului au semnat şi ei caracterizări. Cu siguranţă că a scris "referate pozitive" şi Mircea Dinescu. Şi
