CEC Bank are ca obiectiv pentru acest an creşterea profitului operaţional cu cel puţin 20% faţă de nivelul realizat în 2008, de 329 milioane lei, după ce în primele şase luni a avut un câştig din operaţiuni de 107 milioane lei."Anul trecut am realizat un profit operaţional de 329 milioane lei şi dorim ca în 2009 să obţinem un câştig cu peste 20% mai mare. În partea a doua a anului, profitul operaţional este de regulă mai mare", a declarat preşedintele băncii, Radu Gheţea
CEC Bank are ca obiectiv pentru acest an creşterea profitului operaţional cu cel puţin 20% faţă de nivelul realizat în 2008, de 329 milioane lei, după ce în primele şase luni a avut un câştig din operaţiuni de 107 milioane lei.
"Anul trecut am realizat un profit operaţional de 329 milioane lei şi dorim ca în 2009 să obţinem un câştig cu peste 20% mai mare. În partea a doua a anului, profitul operaţional este de regulă mai mare", a declarat preşedintele băncii, Radu Gheţea, citat de Mediafax.
În ceea ce priveşte evoluţia creditării, Gheţea şi-a temperat optimismul din urmă cu câteva luni, când anticipa o majorare cu 80% a finanţărilor acordate de CEC Bank sectorului firmelor.
"Spre sfârşitul anului, dacă mergem în ritmul ăsta, trecem bine peste 50%. Am avansat o cifră de 80%. Aveam în vedere că economia îşi va reveni. Încă sunt optimist, dar nu mai am aşa aplomb", a spus preşedintele băncii.
În primul semestru, CEC Bank a înregistrat o creştere a soldului creditelor acordate persoanelor juridice de 21,65%, la 3,57 miliarde lei, în timp ce soldul creditelor persoanelor fizice a urcat cu 1,75%, la 5,29 miliarde lei. În acelaşi interval, depozitele au crescut cu 10,52%, la 12,5 miliarde euro.
Banca a obţinut, după şase luni, un profit brut de 19 milioane de lei (4,49 milioane de euro), în scădere cu 40,6% faţă de rezultatul din peri