Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Andreea Bălan, show incendiar la Avrig (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, duminică 9 august 2009 ·

Invitată la cea de-a 38-a ediţie a Festivalului “Florile Oltului” de la Avrig, cântăreaţa a transformat evenimentul într-un show "fierbinte". Mii de oameni au luat cu asalt sâmbătă seara oraşul de la poalele Munţilor Făgăraş, pentru a asista la concertul Andreei Bălan. Fosta membră a trupei André şi-a făcut apariţia pe scena din Piaţa „Gheorghe Lazăr” în jurul orei 21.00, în aplauzele frenetice ale fanilor înghesuiţi lângă scenă, iar prestaţia acesteia se pare că a fost pe măsura aşteptărilor publicului. Cu vioiciunea caracteristică şi mişcări lascive alături de Petrişor Ruge şi cele trei dansatoare, cântăreaţa a strânit curiozitatea celor prezenţi, care au stat cu ochii aţintiţi spre scenă pe parcursul celor peste 60 de minute de spectacol. “Liberă din nou”, Andreea Bălan a fermecat publicul prin dansurile ritmate şi captivante, dar şi prin melodiile interpretate, care erau murmurate sau chiar cântate cu voce tare de o mulţime de spectatori, în special adolescenţi. “Liberă la mare”, hitul care a răsunat ani de zile la toate radiourile din ţară, dar şi cele mai recente piese ale artistei, precum “Ops, eroare” sau “Baby get up and dance” au electrizat publicul, care nici nu a observat că artista a uitat la un moment dat versurile uneia dintre piese. Nici ploaia care a început să cadă în jurul orei 22.00 nu i-a descurajat pe fanii Andreei, pe care au răsplătit-o cu ropote de aplauze după fiecare melodie.

Festivalul “Florile Oltului” continuă şi în această seară, când scena va fi ocupată de o serie de interpreţi de muzică populară.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen nu a fost invitată la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a primit încă o invitație pentru ceremonia de inaugurare a președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, pe 20 ianuarie, a declarat un purtător de cuvânt vineri, citat de Reuters. „Dacă

Elena Lasconi: Îi înțeleg pe românii care au ieșit azi în stradă, dar soluția nu e acolo

HotNews acum 2 ore
Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat, vineri, pe pagina ei de Facebook, la protestul care are loc în fața Parlamentului. Primărița de la Câmpulung a declarat că îi înțelege pe protestatari și acuză Guvernul că „a dat foc la țară”. „Au aruncat

NATO nu susţine ţinta de 5% pentru cheltuieli de apărare propusă de Trump, dar ia în calcul o creştere

Mediafax acum 2 ore
Donald Trump, preşedintele ales al SUA, a cerut ca membrii NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare, o creştere semnificativă faţă de actuala ţintă de 2%. Totuşi, oficialii alianţei consideră că o astfel de măsură ar fi imposibilă din punct de vedere

Românii vor călători fără viză în SUA. Toate datele pe care trebuie să le știm

HotNews acum 52 minute
Românii vor călători fără vize în Statele Unite ale Americii începând cu sfârșitul lunii martie, după ce România a devenit cea de-a 43-a țară care aderă la Programul Visa Waiver(VWP) al SUA. Intrarea României în programul Visa Waiver a fost oficiali

Cardurile de sănătate nu funcționează. Explicațiile CNAS

Adevarul acum o ora
Pacienții care au nevoie de rețete zilele acestea întâmpină din nou dificultăți, dat fiind că Platforma Informatică din Asigurările de Sănătate (PIAS) care gestionează cardurile de sănătate nu funcționează.

UPDATE - CCR: A fost înregistrată cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu / George Simion: Foarte mulţi oameni au venit să petiţioneze astăzi Curtea Constituţională/ Protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Curtea Constituţională anunţă că vineri a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, Anunţul vine în contextul în care luni Georgescu afimase că în 10 ianuarie avocaţii vor cere acestei instituţii să-şi revizuiască de u

De ce ar fi plecat Călin Georgescu de la propriul protest. ”Orice, numai violențe să fie. Eventual cu vărsare de sânge”

Ziare.com acum o ora
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, crede că absența lui Călin Georgescu de la mitingul organizat este cauzată de faptul că acesta ar putea degenera în violențe de stradă. Într-o postare pe Faceboo

Zi liberă în plus în minivacanța de 1 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

Libertatea acum 3 ore
Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii. Astfel, bugetarii vor avea o minivacan

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 5 ore
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Prima reacție a Ucrainei după ce Trump a spus că vrea o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei a oferit vineri după-amiaza prima reacție oficială a Kievului față de declarațiile lui Donald Trump privind dorința acestuia de a se întâlni cu Vladimir Putin, partea ucraineană afirmând în

Vremea

București
acum

14°
vin.

6°/14°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

10°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°