Nea Galiu, cum îi spun prietenii, are 76 de ani şi a pus piciorul pe o navă pentru prima dată în 1951. În prezent este căpitan pe un vaporaş care plimbă turiştii pe Lacul Siutghiol, din Mamaia până la Insula Ovidiu. „Am făcut şcoala de marină în port la Constanţa, timp de doi ani“, îşi aminteşte Dumitru Galiu. Şi-a dorit această meserie pentru că în anii ’50 - ’60 era un privilegiu să poţi pleca în lume.
Familia s-a împăcat cu timpul că nea Galiu pleacă mereu pe mare. Prima etapă a vieţii de marinar s-a încheiat în 1955, când a intrat în armată, unde a stat timp de doi ani, după care şi-a reluat cursele pe nave comerciale până în 1973. În această perioadă, şi-a obţinut certificatul de conducător de şalupă, iar brevetul de căpitan l-a primit în 1975.
A văzut lumea
Începutul a fost o provocare pentru nea Galiu, mai ales că navele comerciale de după cel de-al Doilea Război Mondial aveau o dotare primitivă. „Am fost marinar pe nave de cursă lungă vechi, ieşite din război. Aşa era la timpul ăla. În ’52 deja ajunsesem în portul Latakia, Siria, în Beirut, Liban, în Alexandria, Egipt. Am ajuns şi la Marsilia, Franţa“, continuă nea Galiu.
Cum era înainte de ’89
Anul 1980 îl găseşte debarcat. Renunţă să mai lucreze pe vasele comerciale şi se retrage în turismul nautic. A preferat să plimbe turiştii decât să mai înfrunte oceanele. Familia a considerat că aceasta este cea mai bună opţiune. Dumitru Galiu povesteşte că, până în ’89, turismul estival în România era mai „cumsecade“: „Oamenii erau mult mai respectuoşi cu noi, iar cei din servicii încercau să le facă pe plac. În alte ţări ştiam cum.“
Băiatul i-a furat meseria
„Am un băiat, Eduard Gabriel, care e tot marinar şi are 50 de ani. A făcut şcoala profesională de marină şi e motorist pe o navă. Face linie cu containere. La