I-au plăcut dintotdeauna muzica şi distracţia. Pentru că voia însă ca totul să fie de cea mai bună calitate, nu s-a mulţumit cu aparatura standard şi, la 23 de ani, a ajuns să se ocupe de sunet şi lumini la petrecerile altora graţie aparaturii de bună calitate. La fel ca multor bucureşteni molipsiţi de decibeli, şi lui Radu Ardeleanu i-au bătut vecinii în ţeavă pentru că era muzica prea tare. Aceştia nu-şi imaginau că în acest fel îl încurajau.
Pasiunea pentru sunet şi lumini a început dintr-un fel de necesitate pentru Radu Ardeleanu. „Pe vremea aia, toată lumea avea combină, eu nu. Mi-ar fi plăcut să se audă şi de la mine muzică bună, muzica mea“, povesteşte el.
Văzându-i entuziasmul, tatăl său i-a oferit două amplificatoare făcute de el în timpul liceului. Dar acestea au început să-l dezamăgească în scurt timp. „Erau făcute tot de un student la vremea aia, aşa că ţineau două chefuri şi se ardeau. Ca să le repar, am învăţat să schimb piesele“, mărturiseşte tânărul. A lucrat apoi după scheme, abecedarul lui fiind un almanah din 1984, dar s-a inspirat şi din reviste precum „Tehnium“ sau „Conex Electronic“.
40 de boxe au ieşit din mâna lui
În clasa a X-a depăşise deja combinele colegilor la care visase cu ceva timp în urmă. „Mergeam la petreceri, s-a dus repede vestea în liceu că aveam aparatură performantă şi am început să fac afaceri. Aveam un tarif, dar nu foarte mare“, zice Radu. Astfel, câştigurile le reinvestea în pasiunea lui.
Deşi s-a ocupat de sonorizare la zeci de petreceri, fiecare sistem de sunet pe care l-a avut a fost folosit de puţine ori, pentru că se ivea cineva dornic să le achiziţioneze imediat ce le îmbunătăţea. Uneori, mai făcea schimburi. „Disco Ball-ul l-am luat pe un stroboscop, pentru care dădusem la schimb o orgă de lumini, dar astea sunt detalii“, îşi aminteşte Radu.