De la terminarea liceului şi până în prezent a făcut poze în aproape fiecare zi, adică de aproape 40 de ani.

“Tatăl meu a fost tot pozar. De la el am moştenit talentul şi pofta de a face fotografii ploieştenilor. A devenit o tradiţie în familia noastră. Atât eu cât şi fratele meu şi soţia acestuia ducem mai departe meseria tatălui nostru”, sunt primele fraze cu care îşi începe povestea vieţii profesionale fotografa Carmen Vlăsceanu.

Studioul unde lucrează de peste trei decenii poartă şi acum urmele unui loc unde fotografia de nuntă înseamna multă artă. Vitrina este împodobită cu poze înrămate în care un el şi o ea, îmbrăcaţi în haine de nuntă, stau îmbrăţişaţi ca doi actori din filme. Fericirea li se citeşte pe chipuri.

“Asta făceam cu predilecţie înainte de Revoluţie şi la câţiva ani după evenimentul din 89: realizam poze în studio celor care se căsătoreau. Femeia venea îmbrăcată în rochie de mireasă, frumos machiată, iar bărbatul în costum, parfumat şi elegant. Făceam şi multe poze de grup, cu naşii şi familiile celor doi. Pentru un singur cuplu stăteam câte două trei ore în studio”, spune cu nostalgie Carmen.

A lăsat limbile străine pentru fotografie

Dacă nu ar fi îmbrăţişat o carieră în domeniul fotografiei, Carmen Vlăsceanu spune că ar fi devenit un foarte bun profesor de limbi străine sau, de ce nu, translator. Când a dat admiterea la o facultate de profil din Bucureşti, tatăl său a fost singurul care s-a bucurat că nu a reuşit să devină studentă.

“M-a descurajat şi totodată m-a încurajat să devin fotograf. Am urmat cursuri de specialitate la şcoala UCECOM din Capitală. După câteva luni eram deja angajată la o cooperativă meşteşugărească şi lucram alături de tatăl meu”, îşi aminteşte Carmen.

O meserie pe cale de dispariţie

“Pozele realizate în studio nu mai au căutare. Acum aproape toată lum