După ce am aproximat în ce ar consta ezoterismul, pentru a avansa în înţelegerea acestuia, ar trebui ca demersul nostru să se constituie într-o ştiinţă aparte: studiul ezoterismului care formează obiectul ezoterologiei.
Ea este precum epistemologia care studiază ştiinţele, precum gnoseologia, care studiază cunoaşterea, sau precum iconologia, care studiază reprezentările figurative.
Ezoterologia este o cunoaştere teoretică şi sintetică, ce poate compara şi interpreta, căutând legi şi tipologii, identificând structuri şi funcţii - într-un cuvînt - determinând natura şi trăirea ezoterismului în general. Obiectivele ezoterologiei ar fi următoarele: studiul ideii de ezoterism; istoria acestuia în general; analiza obiectului său; limbajul său - simbolurile; metodele sale; condiţiile sale; influenţele sale; producţiile sale; consecinţele sale.
Istoria ezoterismului rămâne greu de despărţit de istoria ezoterologiei, pentru că adeseori, aceeaşi oameni au lăsat atât scrieri ezoterice, cât şi texte ezoterologice. De pildă, Porphyrios şi Iamblihos, în Antichitate (sfârşitul secolului al III-lea p.H.) sau René Guénon şi Julius Evola, în secolul XX.
Ezoterologia trebuie să ţină seama şi de inerenta contestare a ezoterismului, ceea ce a stârnit întotdeauna reacţii extreme, scandalizând partizanii şi entuziasmând adversarii săi.
Ezoterologia, ca ştiinţă despre ezoterism, poate cerceta şi controversele iscate chiar în interiorul acestuia, când se confruntau teze ezoterice greu conciliabile ale unor şcoli ezoterice opuse. Desigur, de cele mai multe ori, antagonismul era doar aparenţa unui complementarism.
Ezoterologia se poate diferenţia prin câteva subdiviziuni. Aşa cum în etnologie sau iconologie putem distinge etnografia sau iconografia, şi în ezoterologie putem separa ezoterografia, care s-ar rezuma la studi
