Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Cura de fructe este obsesia ieşencelor

Publicat in Adevarul, duminică 9 august 2009 ·

Pentru a-şi menţine silueta, doamnele dau iama la tarabe

Fără informarea în prealabil, combinaţiile de fructe pot duce la probleme de sănătate şi la acumularea de kilograme.

Curele de fructe sunt la mare căutare în această perioadă. Comercianţii din pieţe sunt luaţi cu asalt de tinerele ieşence care nu vor să rateze sezonul de pepene roşu sau de struguri. „Avem vânzări bune şi am văzut că, spre deosebire de alţi ani, acum acelaşi client cumpără mai multe feluri de fructe odată“, a spus Maria Mitruţ, vânzător.

Trei kilograme de pepene pe zi, câţiva struguri şi piersici. Este dieta zilnică adoptată în această perioadă de foarte multe persoane care ţin la siluetă. Nutriţioniştii avertizează însă asupra cantităţilor consumate şi mai ales asupra combinaţiilor. „A venit o doamnă care avea o pungă de fructe în geantă. Avea prune, piersici şi banane. Acestea, consumate în decurs de o zi, mai mult afectează decât ajută“, a spus Mihaela Şotropa, medic specialist în cadrul Clinicii de Diabet şi Boli de Nutriţie din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon“.

Ea a precizat că în această perioadă nu este recomandat să se consume în exces prune, pere şi banane, pentru că sunt bogate în zaharuri, care duc inevitabil la luarea în greutate. În plus, sunt multe paciente care nu ştiu că o cură de fructe presupune consumarea lor înainte de masă şi nu sub formă de desert.

Câte fructe trebuie zilnic

Medicii specialişti sunt nevoiţi să tragă un semnal de alarmă pentru că, din dorinţa de a avea o siluetă de invidiat, multe domnişoare consumă în exces fructe şi-şi pun în pericol sănătatea. „Nu este normal să se mănânce kilograme de fructe pe zi, pentru că pot apărea disfuncţionalităţi în organism. În plus, dacă acestea sunt foarte coapte, concentraţia de zahăr este foarte mare şi iar nu este bine“, a mai pus Mihaela Şotropa. Specialiştii s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi: Faptul că am văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei reprezintă USR / Am văzut foarte mulţi looseri, colegi care îmi datorează locul în Parlament / Nu aştept recunoştinţă, pentru loialitate mi-am luat un câine

News.ro acum 3 ore
Elena Lasconi a ieşit, miercuri, într-o conferinţă de presă, după anunţul conducerii USR că îi retrage sprijinul pentru candidatura la alegerile prezidenţiale, ea afirmând că faptul că a văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei

Ruptură la vârful AUR: Claudiu Târziu anunță că se desparte „definitiv” de partid. „Sunt alungat din propria casă de către copiii mei”

HotNews acum 34 minute
Claudiu Târziu, cofondator al AUR și președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului, a anunțat că pleacă din partid, în urma tensiunilor dintre el și George Simion. În urmă cu câteva zile, el susținea că a fost suspendat din formațiun

Rusia declară indezirabili doi diplomați români la Moscova. Ripostă la o decizie a MAE român

HotNews acum 48 minute
Ministerul rus de Externe l-a convocat miercuri pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova, Liliana Burda, pentru a-i înmâna o notă prin care Rusia aduce la cunoştinţă faptul că îi declară „indezirabili” („personae non gratae”) pe ataşatul pe

Ciolacu: O nouă mare fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german, furnizor pentru giganţii aeronauticii. Vor fabrica componente pentru aeronave de pasageri şi au ales România pentru poziţia strategică între Est şi Vest

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că o nouă mare fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german, furnizor pentru giganţii aeronauticii, care va fabrica componente pentru aeronave de pasageri, el precizând că au ales România

Ataşatul militar al României la Moscova şi adjunctul său, declaraţi „persona non grata” de către Rusia

G4Media acum o ora
Ministerul rus de Externe l-a convocat miercuri pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova, Liliana Burda, pentru a-i înmâna o notă prin care Rusia aduce la cunoştinţă faptul că îi declară „persona non grata” pe ataşatul pe probleme militare

Rabla 2025 – Ministrul Mediului a anunțat cât va fi subvenția acordată celor care-și iau mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Subvenția pentru cei care-și iau mașini electrice prin programul Rabla a fost de 5.100 euro anul trecut, iar anul acesta va crește la 7.500 de euro valoarea ecotichetului, după ce în 2024 vânzările s-au prăbușit. Ministrul Mediului a declarat miercu

Un tramvai a lovit 5 mașini în București și un om a fost rănit. Vatmanul a fugit de la locul accidentului

HotNews acum 3 ore
Accidentul a avut loc miercuri, la intersecţia Calea 13 Septembrie – strada Mihail Sebastian, din sectorul 5 al Capitalei. Tramvaiul a lovit cinci autovehicule, iar pasagerul uneia dintre maşini a fost rănit, anunță Brigada Rutieră. „La data de 09 a

UPDATE - China ripostează cu mărirea tarifelor la 84% pentru mărfurile americane. Pieţele europene îşi adâncesc scăderea după anunţul Beijingului. Preţul petrolului scade sub 60 de dolari / Prima reacţie din SUA

News.ro acum 2 ore
Ministerul de Finanţe al Chinei a anunţat tarife suplimentare de 84% pentru toate bunurile importate din SUA, crescând de la 34 la sută cu cât erau taxate înainte, informează BBC. Anunţul vine în condiţiile în care Beijingul promisese că va riposta

Toată țara, sub cod portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic. ANM anunță un nou episod de vreme deosebit de rece

HotNews acum 7 ore
Meteorologii au emis miercuri dimineață alerte cod galben şi cod portocaliu de vânt și viscol în toată țara, valabile pentru ziua de joi. În același timp, meteorologii au prelungit avertizarea de vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol până v

VIDEO Ilie Bolojan, prezent la lansarea programului lui Crin Antonescu: „Preşedintele ţării noastre are nevoie de trei lucruri importante”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a fost, miercuri, la lansarea programului prezidențial al lui Crin Antonescu, afirmând despre candidatul coaliției că are încredere că poate fi un preşedinte „decent, care îi respectă pe români de-adevăratelea”. Î

Vremea

București
acum

12°
mie.

1°/13°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

mie.

-0°/7°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/6°
sâm.

3°/10°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

0°/6°
sâm.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

-2°/10°
joi

-0°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

5°/11°
Timisoara
acum

13°
mie.

-1°/13°
joi

-0°/11°
vin.

1°/16°
sâm.

8°/15°