Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: Colecţionarii de antichităţi trec graniţa după obiecte de valoare

Publicat in Adevarul, duminică 9 august 2009 ·

Lucrurile „cu parfum vechi” sunt din nou de actualitate, însă colecţionarii şi-au epuizat sursele de aprovizionare. După ce magazinele de profil din oraş au dispărut, colecţionarii caută noi pieţe ca să-şi poată cultiva pasiunea.

Iaroslav Milic colecţionează instrumente muzicale vechi, dar şi piese pentru deocraţiuni interioare. Acesta a susţinut la Târgul antichităţilor că schimburile sau achiziţionarea obiectelor au rămas amintiri. Totuşi, colecţionarul a mărturisit că va încerca în pieţele din Ungaria.

„Colecţionarii nu mai au de unde să se aprovizioneze. Cine deţine piese de valoare le dă foarte scumpe sau nu le dă deloc. O să încerc în Ungaria că nu se ştie niciodată. Şi la ei e criză şi probabil vor scoate la vânzare obiectele de prisos. Poate, printre ele se află şi piese valoroase“, a declarat Iaroslav Milic.

Expoziţii cu circuit închis

La rândul său Manfred Schneider a susţinut că a găsit cu ajutorul Internetului mai multe piese de colecţie în Germania, însă la preţuri destul de ridicate. „Am căutat pe Internet să-mi mai cumpăr una alta. Am găsit nişte lucruri în Germania, dar preţul nu îmi permite să le cumpăr. Poate o să încerc un schimb şi să plătesc numai diferenţa“, a mărturisit Manfred.

Până când vor găsit noi obiecte, colecţionarii nu ratează nicio expoziţie. Aceştia aduc în faţa publicului tablouri, scrinuri, ceasuri vechi, insigne, monede şi bancnote de colecţie, bijuterii, statuete, casete, vaze, cupe, cărţi, maşini de scris, sticlă de Murano sau patefoane.

„Sunt binevenite şi necesare aceste expoziţii. Sperăm să-i facem pe oameni să-şi redescopere gustul pentru obiectele de artă”, a precizat Emilian Puiu Valea, preşedintele Societăţii de Numismatică Arad.

Ideea a prins atât în rândurile arădenilor, cât şi în cele ale turiştilor străini aflaţi în oraş. „E o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegerile prezidențiale 2024. Prezența la vot la ora 13 rămâne mai scăzută față de scrutinul din 2019

HotNews acum 29 minute
Prezența la vot în România și diaspora, la ora 13, este de 21,99 %. Aproape 4 milioane de români au mers la urne, atât în țară, cât și peste graniță. La scrutinul din 2019, numărul total al celor au fost la vot la aceeși oră depășea 4.168.000. 3.960

Poliția face cercetări în cazul lui Ciprian Ciubuc, după ce s-a filmat în cabina de vot. A desenat un chenar și a votat-o pe Diana Șoșoacă

HotNews acum 19 minute
Deputatul neafiliat Ciprian Ciubuc riscă să fie amendat de Poliție, după ce s-a prezentat duminică la o secție de votare, a desenat pe buletinul de vot o căsuță cu numele Dianei Șoșoacă și a filmat din interiorul cabinei de vot. Ciubuc a intrat în c

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 2 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Tentativă de fraudă la Ploiești. Un bărbat a încercat să voteze de două ori la alegerile prezidențiale, în secții diferite

Adevarul acum 56 minute
Un bărbat din Ploieşti a încercat să voteze, duminică, 24 noiembrie, la două secţii din oraș. Reprezentanţii celei de-a doua secţii l-au denunțat la Poliţie. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot.

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum o ora
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

Lasconi a dus „prăjituri fără blat" la secţia de votare: „am votat pentru o Românie pentru toţi”

Mediafax acum 2 ore
După ce şi-a exprimat opţiunea electorală, Elena Lasconi a declarat că a votat pentru ca românii să nu plece în altă ţară, pentru o ţară „în care să funcţioneze instituţiile statului, o ţară în care să ai parte de o şcoală bună pentru copilul tău, d

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

Klaus Iohannis a votat. La ieşirea de la secţia de votare a refuzat să facă declaraţii

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să dea declaraţii la ieşirea de la secţia de votare. El a votat duminică în Bucureşti.

Max Verstappen a câștigat un nou titlu mondial la Formula 1

Libertatea acum 2 ore
Max Verstappen a câștigat al patrulea titlu mondial consecutiv la Formula 1, după ce a terminat pe locul cinci la Grand Prix-ul de la Las Vegas.

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/7°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°