Antrenorul i-a dat replici ferme lui Gigi Becali la toate acuzele şi atacurile pe care acesta le-a avut în ultimele zile
Cu doar o zi înaintea primului derby ca antrenor al Stelei, meciul cu CFR de diseară, Bergodi a avut prima luare de poziţie împotriva lui Gigi Becali. Cu 5 meciuri cîştigate din tot atîtea posibile, Bergodi a vorbit ieri apăsat şi n-a lăsat niciodată privirea jos atunci cînd a trebuit să combată unele dintre ideile patronului său, exprimate înainte şi după meciul retur cu Motherwell.
1. "Grzelak a fost afectat. Nu-i normal!"
Primul lucru în privinţa căruia Bergodi a ţinut să-l pună la punct pe Becali a fost situaţia lui Grzelak. "N-are valoare de numărul 10, i-l iau! Şi niciodată nu mai transfer chelioşi", spusese patronul. Reacţia antrenorului? "Nu e normal ce a spus Gigi Becali şi oricum nu îi va lua el tricoul cu numărul 10 lui Grzelak pentru că eu sînt cel care discută cu fiecare fotbalist. Normal că Rafal a fost afectat. Chiar dacă e străin, înţelege tot ce se spune şi nu i-au căzut deloc bine afirmaţiile patronului, dar e profesionist şi trebuie să meargă mai departe".
"Asta e important la un jucător, ce număr are pe spate? Sau dacă are păr? Sincer, e chiar ultimul lucru la care mă gîndesc. De fapt, nu mă interesează absolut deloc"
Cristiano Bergodi
CE SPUSESE BECALI
"Trică a avut dreptate, nu poţi să fii fotbalist fără să ai păr. Grzelak m-a dezamăgit crunt şi probabil că nu va mai purta numărul 10, n-are el faţă să fie decarul echipei"
2. "Eu fac echipa, nu Gigi. Tănase nu va juca"
Bergodi a pus piciorul în prag şi atunci cînd a venit vorba despre alcătuirea primului "11" la derby-ul cu CFR. Becali l-a anunţat pe Tănase între titulari, italianul a reacţionat: "Poate să zică Gigi Becali ce doreşte, dar sînt antrenorul şi eu decid cine intră şi cine n