Un reporter britanic, revenit in Romania in 2009 dupa o vizita in 1996, a constatat ca viata copiilor strazii s-a imbunatatit, la 20 de ani dupa revolutie - insa este in continuare grea.
Ed Vulliamy a vizitat Bucurestiul in 1996 si a luat contact cu copiii strazii, cei care traiau in canale, erau dependenti de aurolac si isi vindeau corpul strainilor pentru cativa lei, noteaza The Guardian.
Reporterul a vizitat acelasi canal din urma cu 13 ani - intre timp, locatarii s-au mutat intr-o rulota, s-au lasat de droguri si furtisaguri, muncesc cinstit si din greu si incearca sa-i ajute si pe altii.
Copiii pierduti ai revolutiei din 1989, cum ii numeste autorul, au iesit, incet-incet, "din canal". Liderul grupului, Laurentiu, care a trait pe strazi ani de zile, supravietuind din droguri si prostitutie in jurul garii, si-a stabilit o colonie subterana, unde locatarii trebuiai sa-si caute de munca si sa fie "curati".
Pentru copiii strazii, viata in 2009 este la fel de dificila ca oricand, conchide autorul, care apreciaza munca celor de la orfelinatul Pinocchio si eforturile facute de copii pentru a-si cladi o viata curata.
Un reporter britanic, revenit in Romania in 2009 dupa o vizita in 1996, a constatat ca viata copiilor strazii s-a imbunatatit, la 20 de ani dupa revolutie - insa este in continuare grea.
Ed Vulliamy a vizitat Bucurestiul in 1996 si a luat contact cu copiii strazii, cei care traiau in canale, erau dependenti de aurolac si isi vindeau corpul strainilor pentru cativa lei, noteaza The Guardian.
Reporterul a vizitat acelasi canal din urma cu 13 ani - intre timp, locatarii s-au mutat intr-o rulota, s-au lasat de droguri si furtisaguri, muncesc cinstit si din greu si incearca sa-i ajute si pe altii.
Copiii pierduti ai revolutiei din 1989, cum ii numeste autorul, a
