Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Primul preşedinte român, în Valea Timocului

Publicat in Adevarul, duminică 9 august 2009 ·

Pentru gestul de a-i vizita, românii din Serbia I-au răsplătit pe Traian Băsescu cu o medalie jubiliară de aur.

Românii din Valea Timocului, dar şi din Voivodina l-au întâlnit, sâmbătă după-amiază, pe preşedintele Traian Băsescu, la Kladovo, în Serbia. Aproximativ 1000 de persoane au dat mâna cu şeful statului, nu înainte de a-i înmâna o carte, o traistă, o căciulă din lână, dar şi o medalie jubiliară de aur, în semn de mulţumire pentru faptul că le e alături.

La invitaţia Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români, preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, ieri după-amiază, cu românii din Serbia, în localitatea Kladovo. După ce gazdele l-au întâmpinat, conform tradiţiei, cu pâine şi sare, şeful statului le-a vorbit tuturor românilor prezenţi despre eforturile depuse de ţara noastră pentru ca aceştia să-şi poată păstra limba, cultura şi credinţa. “Sunteţi primul şef al statului român care a efectuat o vizită în Valea Timocului şi a dat dovadă că, noi, românii din această zonă, nu suntem uitaţi de patria mamă”, I-a spus, preşedintelui Traian Băsescu, un român de dincolo de graniţă, autorul unei cărţi pe care de altfel i-a şi înmânat-o. La rândul său, Traian Băsescu a declarat: «Românii de lângă noi, cei care trăiesc în jurul frontierelor României, sunt cei de care dorim să avem grijă, aşa cum putem, şi să le creăm condiţii să-şi păstreze limba, cultura şi credinţa. Vă asigur de tot respectul şi dragostea mea».

România, prieten loial Serbiei

Pentru că vizita nu a fost una oficială, şeful statului a ţinut să-i mulţumească preşedintelui sârb, Boris Tadici, pentru faptul că i-a acceptat vizita privată în Serbia. “Dacă astăzi, un şef al statului român a putut să vină în Serbia, într-o vizită privată, asta a fost posibil numai datorită nivelului de încredere foarte ridicat care există între preşedintele României şi cel al Serbiei şi a con

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 41 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°