Un studiu GfK România arată că avem un comportament conservator la cumpărături şi preferăm mărcile vechi şi solide. Românii se dovedesc a fi conservatori când vine vorba despre mărcile de produse pe care le consumă: le preferă pe cele cu care sunt deja familiarizaţi. Un studiu realizat de compania de cercetare GfK România dezvăluie faptul că 71% din populaţie obişnuieşte să achiziţioneze mărci de produse de larg consum, alimentare sau nealimentare, cu tradiţie în spate, în detrimentul celor care abia răsar pe piaţă.
Kandia, Bucegi, Dero, Dacia, mai mulţi clienţi
Nostalgia şi tradiţionalismul românesc continuă să se manifeste asupra unor branduri clasice precum detergentul Dero, ciocolata cu rom, ciocolata Kandia, maşina Dacia, berea Bucegi, crema Gerovital, biscuiţii Eugenia sau CEC-ul, toate acestea având consumatori fideli.
Trendul face bine pe vreme de criză în primul rând managerilor, care au bugete limitate pentru marketing, promovare, publicitate sau relansare de nou produs. Acest aspect se mai poate constitui şi în idee de afaceri pentru întreprinzătorii care se scarpină după ceafă din lipsă de inspiraţie antreprenorială. Potrivit revistei „Capital“, pot apela la o soluţie ingenioasă: să caute în arhivele Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) branduri clasice autohtone care nu trebuie decât readuse la viaţă.
Bugetul de promovare nu ar trebui să atingă cote financiare alarmante, din simplul motiv că numele produsului aprinde imediat beculeţul în mintea consumatorului. La OSIM există peste 100.000 de mărci înregistrate de produs care pot fi readuse la viaţă.
Adolescenţii, mai dornici să experimenteze
Studiul scoate la iveală un aspect interesant şi anume faptul că achiziţionarea de produse noi este mai întâlnită la grupe de vârste mai mici. Adolescenţii între 15