CURSURI. În Elveţia există cursuri pentru persoanele care doresc să ofere servicii complete celor cu dizabilităţi. Sursa: NorthFoto
În regiunea romandă a Ţării Cantoanelor, autorităţile asigură, încă din luna iunie acestui an, pregătirea profesională a asistentelor sexuale care urmează să ia în grijă persoanele cu diverse tipuri de handicap, relatează site-ul lesquotidiennes.com.
„Ele se ocupă din punct de vedere senzual şi sexual de persoanele în situaţie de handicap, care vor solicita asemenea servicii”, explică sexo-pedagogul Cateherine Aghte Diserens, formatoarea celor care participă la cursuri, ea fiind şi preşedintele asociaţiei „Sexualitate şi Handicap Multiplu”.
Dar militantele feministe văd în această preocupare a autorităţilor o mascare a fenomenului de prostituţie şi un nou mijloc de a înjosi femeile. Iniţiativa acestor cursuri îi aparţine organizaţiei „Handicap şi Sexualitate”, care reuneşte mai multe asociaţii de persoane cu dizabilităţi.
Scandalul reizbucneşte
Sintagma „asistentă sexuală” a generat vii polemici mai ales în presa franceză, încă de acum doi ani, de când s-a pus problema egalităţii de şanse din punct de vedere sexual în această ţară.
Recent însă, printr-o scrisoare deschisă, publicaţia de stânga „Liberation” înfiera proletar manifestul „Să fim solidari cu persoanele cu handicap!”, apărut în ziarul „L’Express”. În manifest se solicită „dreptul la o viaţă afectivă şi sexuală normală pentru handicapaţi”.
În scrisoarea deschisă publicată de „Liberation” este pusă la zid şi iniţiativa Olandei, care a introdus aceste servicii încă de acum câţiva ani.