Biserica Romano-Catolică adăposteşte herma cu moaştele Sfântului Ladislau. Campania „Poveştile Oradei Mari” vă prezintă cel mai important edificiu ecleziastic în stil baroc din Oradea, monument istoric de interes naţional. În imediata vecinătate a Palatului Baroc, în faţa Şirului Canonicilor, tronează unul dintre cele mai importante edificii în stil baroc din oraş şi din Transilvania, biserica romano-catolică cu hramul Sfânta Maria. Construcţia clădirii a durat trei decenii, între 1751 şi 1780.
Potrivit informaţiilor prezentate de Peter I. Zoltan în volumul „Clădirile monumente istorice ale Oradei”, planurile iniţiale ale bazilicii au fost realizate de arhitectul italian Giovanni Battista Ricca (1691-1757), chemat în Sfântul Imperiu Roman de împărăteasa Maria Tereza. Implicarea arhitectului italian este demonstrată şi de forma clădirii, aceasta imitând biserica „Il Gesu” din Roma, creaţie a arhitectului italian Vignola.
Faţadă austriacă
După moartea primului arhitect, construcţia a fost continuată de Franz Anton Hillebrandt, din 1777. Acesta şi-a impus concepţia artistică, în special în realizarea faţadei şi a decoraţiunilor interioare. Hillebrandt a adus o serie de modificări în stil baroc austriac târziu, înlocuind cupola cu tambur cu o calotă integrantă a acoperişului. Faţada abundă de elemente morfologice de origine barocă - portalul secundar, portalul principal cu cartuş baroc, pilastrul cu capiteluri ionice, cu ghirlande în volute, fereastra elipsoidală, parterul tratat în manieră rustică, fereastra rectangulară cu fronton triunghiular.
Ceea ce diferenţiază această bazilică de celelalte biserici maghiare în stil baroc din secolul al XVIII-lea este stilul unitar al faţadei şi disproporţionalitatea, scrie Peter I. Zoltan, citându-l pe Biro Jozsef.
Preferinţă pentru simplitate
Potrivit info