De mic copil a iubit natura, apele curate, pescuitul, adevărul, fotografiile și culorile. Toate acestea i-au fost de mare ajutor în atingerea țelului în viață. Acela de a deveni un mare artist plastic. „Am văzut fotografii foarte mari cu oameni mici”, acestea sunt primele cuvinte pe care le spune artistul la fiecare convorbire, în care, la mijloc se află şi un aparat de fotografiat. De altfel, Gabi este un tip destul de deschis, glumeţ şi totodată înteresant prin tot ceea ce spune. Cu greu îţi poţi da seama când vorbeşte serios şi când glumeşte. Aşa îşi începe şi povestea vieţii, o poveste pe care o deapănă privind adânc la fumul ieşit din ţigară, parcă dorind să imortalizeze sau să dăltuiască rotocoalele dezordonate. De mic copil a fost îndrăgostit de pictură. Și numai atât. Adora plimbările în natură, îi plăcea să pescuiască în râurile de munte limpezi și reci. A iubit și iubește și astăzi cu patimă adevărul și culorile.
Elevul care nu-și uită profesorii
Gabi Văcuță nu uită niciodată să spună câteva cuvinte, simple dar totodată maiestuoase, în cinstea profesorilor care i-au călăuzit pașii în mânuirea penelului, în dăltuirea pietrei sau a lemnului, în creionarea primelor desene, și, de ce nu, în cercetare. „Fără profesori precum Ilie Muncioniu- desen, Adrian Curcan – sculptor, Dumitru Şerban – sculptor, Kovacs Biertalan – pictor, dar şi fără marele sculptor Pavel Mercea, nu aş fi ajuns astăzi să mă bucur de participarea la o serie de expoziţii, atât în ţară cât şi în străinătate, însă cel mai important, este faptul că au dorit şi au reuşit să-mi scoată în evidenţă talentul”, declară Gabi Văcuţă.
Prima lucrare a realizat-o în timp ce era elev la Şcoala de Artă I. ŞT. Paulian, aceasta fiind o pictură în ulei. „Din 1974 am început să particip la expoziţii de pictură atât în ţară cât şi în străinătate. În tot acest timp, pasionat