Aderarea la un bloc de state, la Uniunea Europeana de exemplu, s-a transformat intr-o traditie a compromisurilor si a servilitatii celor care vor sa intre fata de cei cu state vechi.
Regula nu se aplica, insa, si in cazul Turciei. Desi Nabucco ar fi trebuit sa fie sacrificiul turcilor pentru simbioza stelelor europene cu semiluna, nevoia stringenta de gaze naturale a statelor UE s-a transformat intr-o cheie numai buna de rasucit intr-un cadru politico-economic si mai potrivit: mai intai independenta fata de Rusia si apoi criza economica.
Desi Turcia a fost invitata recent de liderul Vladimir Putin sa adere si la proiectul South Stream, Nabucco a ramas prioritatea guvernului de la Ankara. Potrivit analistilor turci, "dintr-un sacrificiu, dintr-un soi de obligatie, dintr-un soi de proba pe care o dau profanii care o dau ca sa adere la un grup", Nabucco a devenit cheia Turciei catre dezvoltare: chiar daca nu va fi invitata sa adere la UE, Turcia se alege cu cei 3.300 de kilometri de gaz care o vor strabate.
Concret, asa cum a declarat duminica insusi ministrul Afacerilor Externe, Ahmet Davutoglu, pentru agentia turca Anadolu Ajansi, datorita pozitiei geografice, turcii se vor folosi de resurse pe care nu le detin.
Din candidat vesnic la standardele impuse de Uniunea Europeana, Turcia isi permite acum sa puna conditii, cea mai controversata fiind pastrarea unei parti din gazele de tranzit pentru uzul intern.
Gazoductul Nabucco va tranzita si Romania, aflata si ea odata in pozitia de aspirant la civilizatia Bruxelles-ului, relatie condimentata cu compromisuri, amenintari si rapoarte cel putin ciudate.
Insa in ciuda castigului pe care Romania il va avea de pe urma Nabucco, venituri intre 92 si 103 milioane de euro pe an obtinute din taxe de tranzit, mii de noi locuri de munca in economie plus o ieftini
