Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MTS: Au fost respectate regulile administrative la tabara din Eforie, de vinovati se ocupa Parchetul

Publicat in Romania Libera, duminică 9 august 2009 ·

Subsecretarul de stat Dan Neagu de la MTS, seful comisiei de ancheta in cazul copiilor inecati la Eforie, a declarat ca verificarile ministerului vizeaza doar partea administrativa, iar din acest punct de vedere regulile au fost respectate, in privinta vinovatiilor urmand sa se pronunte Parchetul, transmite Mediafax.

Neagu a spus ca cei doi profesori insotitori ai grupului de la Iasi si-au asumat intreaga responsabilitate pentru copiii cu care au venit in tabara, inclusiv prin semnarea unor procese-verbale.

"Toate documentele taberei sunt in ordine. Cei doi profesori insotitori, Elisabeta Mincior si Paraschiva Smoc, si-au asumat intreaga responsabilitatea inca din prima zi de tabara in cazul celor zece copii din comuna ieseana Ciortesti, cu care au venit in tabara. Toate procesele-verbale sunt semnate corespunzator, iar profesorii si copiii au facut instructajul imediat ce au ajuns in tabara", a declarat subsecretarul de stat.

El a precizat ca incidentul s-a petrecut in afara perimetrului taberei de la Eforie Sud, adaugand ca profesorii si elevii au fost instiintati in prealabil despre toate pericolele la care se pot expune pe durata sejurului.

Subsecretarul de stat a mai sustinut ca reprezentantii MTS nu se pot pronunta cu privire la "vinovatiile" cadrelor didactice.

"Aici e vorba de comportament, atat din partea profesorilor, cat si a copiilor. Cat despre vinovatii, nu noi ne putem pronunta. Cazul este anchetat de Politie si Parchet. Noi urmarim doar partea administrativa, iar din punctul nostru de vedere totul este in regula. Exista procese-verbale clare, iar copiii au luat la cunostinta. Prevederile metodologiei interne a taberei au fost respectate. In plus, si conditiile de cazare si masa sunt in regula", a mai spus Neagu.

Subsecretarul MTS a adaugat ca nu a discutat cu vreunul dintre profesorii i

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 50 minute
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 39 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul de premier al Canadei şi spune că poate colabora cu Trump

News.ro acum o ora
Fostul bancher Mark Carney a fost învestit vineri în funcţia de prim-ministru al Canadei şi a declarat imediat că ar putea colabora cu preşedintele american Donald Trump, care promite tarife vamale care ar putea devasta economia canadiană, relatează

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°