In mod traditional FMI a fost vazut ca o organizatie internationala superobsedata de stabilitatea monetara, de echilibrarea balantelor de plati. Si nu este nimic rau in aceasta, intrucat o inflatie mica si indatorarea cumpatata insotesc o stare buna a economiei, pe termen lung. Dar cum se spune, "diavolul este in detalii". FMI a avut adesea o prezenta de imprumutator de ultima instanta, ceea ce este de salutat cand accesul la piete financiare este limitat sau imposibil. Dar nu automat retetele preconizate au fost adecvate. Una dintre cauzele esecurilor in programe de stabilizare poate fi pusa in relatie cu "monetarimul global", care decurge din credinta ca piete financiare interconectate functioneaza bine, cu virtuti sporite daca sunt globale, ca ajustarile sunt relativ facile (cu costuri suportabile). Aceasta supozitie sta la originea deschiderii conturilor de capital, care a fost promovata de catre FMI cu fervoare pana catre finele deceniului trecut. Dupa marea criza din Asia s-a inteles ca o deschidere prematura a contului de capital poate provoca dezastre economice. Pozitia FMI s-a schimbat dupa acel moment si este de remarcat ca in anii cand Romania a negociat aderarea la UE expertii FMI au fost alaturi de partea romana in a pleda o deschidere graduala a contului de capital. Cerberul implacabil a fost insa la Bruxelles....

Criza financiara actuala a dat lovituri decisive fundamentelor monetarismului global, unor repere ale viziunii "traditionale" a FMI. Ipoteza functionarii eficiente a pietelor (financiare), asa cum este datorata lui Eugene Fama si altor economisti de la Universitatea din Chicago este pusa pe raft. Tezele lui Keynes (intarite de discipolul sau Hyman Minsky) sunt resuscitate. Dar ele sunt readuse in actualitate din motive in principal pragmatice. Mai mult sau mai putin, guvernele tarilor cu pondere in economia mondiala practica politici