Consilul Local a avizat indicatorii economici ai programului “Casa Verde”. Lista beneficiarilor include licee şi grădiniţe, estimarea investiţiilor fiind de 5 milioane lei. Primăria municipiului Târgu-Mureş a stabilit o listă a unităţilor de învăţământ care vor folosi pe viitor apă încălzită de soare, prin programul „Casa Verde”, iniţiat de Ministerul Mediului. Un prim pas în acest program a fost făcut în luna mai, când a fost aprobat ghidul de finanţare al programului de înlocuire sau de completare a sistemelor clasice de încălzire, cu altele care utilizează energia solară, geotermală şi eoliană, urmând ca prima sesiune de depunere a proiectelor să se încheie la sfârşitul lunii iulie.
În vederea obţinerii unui credit nerambursabil s-a întocmit studiul de fezabilitate pentru obiectivul „Casa Verde” în municipiul Târgu Mureş, totalul general prevăzut în indicatorii tehnico economici fiind stabilit la 5.000.000 lei, din care 4.000.000 de lei finanţare nerambursabilă, iar 1.000.000 de lei contribuţia proprie a municipiului Târgu-Mureş. Studiul a fost aprobat de consilierii locali mureşeni, iar lista cuprinde nouă licee şi grupuri şcolare, dar şi Centrul social din Târgu-Mureş şi Casa de Cultură „Mihai Eminescu”.
Cele nouă licee mureşene care vor beneficia de program sunt Colegiul Agricol „Traian Săvulescu”, Colegiul Economic „Transilvania”, Grupul Şcolar „Constantin Brâncuşi”, Grupul Şcolar „Aurel Perşu”, Grupul Şcolar „Electromureş”, Grupul Şcolar „Ion Vlasiu”, Grupul Şcolar „Avram Iancu”, Grupul Şcolar „Gheorghe Marinescu” şi Liceul Pedagogic „Mihai Eminescu”. Valoarea estimativă a investiţiei în instalaţia solară este între 54.000 şi 120.000 de lei, în funcţie de cantitatea de apă încălzită de panourile solare.
Şi pentru blocuri?
În acest an programul „Casa Verde” are două sesiuni de depunere a proiect