Din cauza deficienţelor cu care s-a născut Alexa, Alexandra este omul care o ajută să comunice cu cei din jur.

Cele două tinere se cunosc de pe la cinci ani. Predestinat parcă şi numele lor sunt asemănătoare. S-au întâlnit într-unul din parcurile oraşului unde veneau însoţite de părinţi la joacă şi de atunci îşi petrec ce mai mare parte a timpului împreună.

Alexandra era fascinată de eforturile Alexei de a comuunica şi a încercat s-o înţeleagă. „ Era ceva nou pentru mine şi am încercat încă de atunci s-o înţeleg”, descrie Alexandra primele contacte cu Alexa. Pe măsură ce au crescut, prietenia lor a crescut şi ea şi au găsit o cale specială de a comunica.

Niciuna dintre ele nu cunoaşte limbajul semnelor, cel pe care îl folosesc surdo-muţii pentru a comunica. „De mică, părinţii m-au tratat ca pe un copil normal şi poate de aceea nu am învăţat acest limbaj”, spune Alexa.

De nedespărţit

Cele două au urmat cursurile aceleaşi şcoli genrale, dar nu în aceeaşi clasă. „Alexandra este mai mare cu un an decât mine, ne despărţeam doar în timpul orelor. Pauzele şi restul timpului liber eram cu siguranţă împreună”, spune Alexa. În timp au descoperit că au o pasiune comună pentru fotografie şi artă. „Acesta a un motiv în plus să petrecem şi mai mult timp împreună şi să urmăm cursurile unui liceu de artă”, explică Alexandra.

Ca orice adolescentă de vârsta ei, Alexa are un telefon mobil cu care comunică foarte eficient, dar numai prin SMS-uri. „Dacă mă sună cineva, îi dau telefonul Alexandrei ca să vorbească, dar şi prietenii ştiu deja şi dacă nu dau de una dintre noi sună pe telefonul celeilalte”, povesteşte Alexa. Când a împlinit 16 ani, prietena ei i-a făcut o surpriză şi i-a organizat o expoziţie de fotografie la Biblioteca Judeţeană. „A fost cel mai frumos cadou pe care i-l puteam face”, spune Alexandra.

Se