După 11 ani în compania Avon, timp în care a fost promovată la fiecare doi-trei ani, Angela Creţu pleacă la New York pentru a ocupa o importantă poziţie în boardul multinaţionalei. Despre Angela Creţu s-ar putea spune că face cât trei manageri la un loc. Pentru că cele zece ţări pe care le coordona până la 1 iunie, când a fost promovată, au fost preluate de trei manageri. Însă nu-i place comparaţia, preferând un alt punct de vedere: „Eu o consider o oportunitate p
După 11 ani în compania Avon, timp în care a fost promovată la fiecare doi-trei ani, Angela Creţu pleacă la New York pentru a ocupa o importantă poziţie în boardul multinaţionalei.
Despre Angela Creţu s-ar putea spune că face cât trei manageri la un loc. Pentru că cele zece ţări pe care le coordona până la 1 iunie, când a fost promovată, au fost preluate de trei manageri. Însă nu-i place comparaţia, preferând un alt punct de vedere: „Eu o consider o oportunitate pentru ei, deoarece trei oameni pot beneficia de o deschidere la un alt mediu, la alte cunoştinţe. Practic, compania investeşte în a-şi crea noua generaţie de talente“, spune ea.
Şi, cu toate că cifrele arată că lasă în urma sa un business pe care mulţi alţi manageri nici măcar nu îl visează, spune că misiunea succesorilor săi nu e uşoară şi că presiunea la care va fi supus Răzvan Diratian, cel care va conduce operaţiunile din România şi Republica Moldova, nu este deloc mică.
Noua funcţie a Angelei Creţu este de vicepreşedinte business model innovation Avon la New York. Rolul său va fi acela de a transfera modelul de business aplicat în România la nivelul întregii corporaţii. Pentru că aici s-a reuşit cel mai bine modernizarea unei companii cu o tradiţie de 122 de ani.
„Avon trebuie să sufere o transformare, să se adreseze femeilor moderne, să le ofere cele mai bune servicii şi nu doar cel mai bun produs destinat fr