Antrenorul pandurilor susţine că nu-l interesează deznodământul meciului cu Universitatea, echipă pe care a învins-o însă în ultimele două întâlniri directe.
După victoria pandurilor cu FC Vaslui (scor 1-0), Sorin Cîrţu a făcut un anunţ care a surprins microbiştii. „Nu vorbesc de meciul cu Craiova. Nu mă interesează. Băieţii pot să-l şi piardă. Şi dacă îl pierdem, şi dacă îl câştigăm, nu mă interesează. Eu mă gândesc la meciul cu Internaţional“, a spus Cîrţu. Acesta este convins că va fi sancţionat şi va conduce din tribună meciul echipei sale cu Ştiinţa, după ce la partida cu moldovenii l-a trimis pe arbitrul de rezervă să admire stelele şi fetele de la Târgu Jiu. Totuşi, este puţin probabil ca Sorin Cîrţu să piardă din vedere acest meci, unul special pentru el şi gorjenii lui Condescu. „Nu-mi fac probleme că o să fiu suspendat. Pot să stau şi în tribună. Echipa o să ştie ce să joace la Craiova. Nu compătimiţi voi Ştiinţa că nu e în formă“, a precizat Cîrţu într-o altă declaraţie făcută după reuşita cu FC Vaslui.
Sorin Cîrţu a fost la un moment dat foarte aproape să preia Ştiinţa, „liantul“ fiind Ilie Balaci, fostul manager al clubului din Bănie. În cele din urmă, mutarea nu s-a materializat, iar Cîrţu a preferat tabăra pandurilor, la cârma cărora a obţinut, sezonul trecut, câteva victorii importante în faţa Universităţii, 4-1 în Cupa României şi 1-0 în returul de campionat. Meciurile din teren au continuat în ziare, unde Mititelu şi Cîrţu s-au contrat fără menajamente. „Cîrţu e un nenorocit şi un schizofrenic. Trăieşte de pe urma unui titlu cumpărat în ‘91, când a devalizat Craiova şi a furat toţi banii clubului. Cîrţu e un ţigan cu comportament de borfaş!“, a spus finanţatorul Ştiinţei. „Sorinaccio“ a contraatacat: „Mititelu e prost. Are bătături la mână de câte navete de bere a urcat şi coborât din maşini. Are capul cât damigeana şi mintea c