Misiunea FMI va propune conducerii instituţiei ca o parte din următoarele două tranşe să fie alocată pentru finanţarea deficitului bugetar. Anunţul a fost făcut de şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional la Bucureşt, Jeffrey Franks.
Misiunea FMI va propune conducerii instituţiei ca o parte din următoarele două tranşe să fie alocată pentru finanţarea deficitului bugetar. Anunţul a fost făcut de şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional la Bucureşt, Jeffrey Franks.
"Ministerul Finanţelor va trebui să acceseze mai multe fonduri de pe piaţă pentru a finanţa acest deficit, dar FMI va acoperi o parte importantă din diferenţă. De asemenea, ne gândim şi la faptul că execuţia bugetară va fi sprijinită şi de ceilalţi parteneri ai acordului, Comisia Europeană şi Banca Mondială", afirmă Franks.
Pe de altă parte, FMI prognozează pentru România o scădere economică de 8 - 8,5% în 2009, dublu faţă de estimarea anterioară, din luna martie, de 4,1%.
Fondul Monetar Internaţional estimează că inflaţia din acest an se va plasa sub valoarea de 4,5% avută în vedere la momentul negocierii acordului stand-by, în luna martie.
"În acest moment vedem o inflaţie în scădere, respectiv aproximativ 4,3% din PIB", precizează Jeffrey Franks.
Inflaţia a urcat cu 0,2% în iunie, faţă de mai, în contextul majorării preţurilor la mărfurile nealimentare şi servicii şi a unei reduceri uşoare a celor la alimente. Rata anuală a coborât comparativ cu luna anterioară de la 5,95% la 5,86%.
Banca Naţională a României a fixat pentru 2009 o ţintă de inflaţie de 3,5%, cu un interval de variaţie de un procent.
Guvernul şi Fondul Monetar Internaţional au convenit scăderea deficitului bugetar în 2010 sub 6% din PIB, faţă de 7,3% acceptat pentru 2009.
"Am ajuns la un acord, la nivelul echipei de experţi, în ceea ce priveşte prima evaluare a programului econ