Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paşaportul românesc, viza moldovenilor pentru UE

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 10 august 2009 ·

Şederea în România este o necesitate pentru emigranţii moldoveni care visează la Occident. Sursa: lemonde.fr

Sub titlul "Un paşaport românesc, poarta de intrare a multor moldoveni în Uniunea Europeană", jurnaliştii de la „Le Monde” au publicat un reportaj despre visul oricărui tânăr basarabean: să studieze în ţara noastră, pentru ca mai apoi să emigreze într-o ţară cu adevărat europeană.

Este şi povestea lui Andrei Babcinetchi. Rezumată în câteva cuvinte, sună astel: tânărul, student al Academiei de Studii Economice, va absolvi în doi ani. "Dacă aş fi rămas în Moldova nu aş fi avut nicio şansă. Dar România este în Uniunea Europeană, iar diploma pe care o voi obţine va fi recunoscută în toate ţările membre. Nu vrem să fim izolaţi de restul lumii, noi aparţinem UE", mărturiseşte băiatul.

Ca Andrei, sunt zeci de mii de tineri de peste Prut, notează cotidianul francez. Odată cu aderarea României la UE, în 2007, ţara noastră a devenit atractivă pentru tânăra generaţie de moldoveni vorbitori de limba română.

"Moldova nu este pregatită să intre în UE", crede sociologul Dan Dungaciu. "Dar aceşti tineri vor să se integreze în Uniunea Europeană. Cheia pentru ei este naţionalitatea română", este părerea sociologului citat de „Le Monde”.

Studenţii din Moldova, invitaţi să ceară cetăţenie română

Pe 14 aprilie, preşedintele Traian Basescu a pledat pentru cauza Republicii Moldova în faţa Parlamentului.

"Nu putem să acceptăm ca noua generaţie de moldoveni să nu poată să-şi facă studiile în România sau în alte state europene", declara Băsescu.

El a cerut atunci guvernului să accelereze procedurile de obţinere a paşapoartelor româneşti pentru cetăţenii Moldovei.

“Vom continua să oferim acces nediscriminatoriu tuturor tinerilor din Republica Moldova care vor dori să studie

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 39 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 39 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 38 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 32 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 39 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°