Folosirea abuzivă a claxonului ne deranjeză pe toţi. Unul singur se simte bine, cel care claxonează. Din păcate, nu numai claxonul ne deranjează, pentru că unii ne agresează cu goarnele sau tobele lor, iar alţii cu sistemele de alarmă nereglate. Nu aş scrie despre ele dacă nu le-am auzi în tot oraşul. Fie că grobianul şofer îşi face atent un cunoscut aflat pe trotuar că trece „augusta-i“ persoană pe bulevard, fie că-i deranjat de alt participant la trafic, fie că-i place un pantof de damă şi vrea să-i comunice respectivei admiraţia sa, ori apasă din greşeală butonul sau e vorba de un sistem de alarmă prost reglat... suntem agresaţi de zgomote. Psihologii ar spune că respectivii vor să atragă atenţia asupra lor ca urmare a tarelor din copilărie. Eu cred că atunci când cineva foloseşte inutil „sistemul de avertizare sonoră“, abuzând de el, nu e vorba de necunoaşterea legii, ci e o demonstraţie de nesimţire, de ţigănie.
Legea ne obligă!
Să claxonăm pentru EVITAREA PERICOLULUI IMEDIAT. Folosirea abuzivă a claxonului e pedepsită cu amendă de 240-300 de lei, iar montarea unui sistem antifurt cu funcţionare mai lungă de un minut sau prost reglată înseamnă o amendă de 540-1.200 de lei. Aşa e, ne obligă legea. Nici amenzile nu sunt mici, însă, fără aportul poliţiştilor, aceste contravenţii nu pot fi constatate. Din birou, contravenţiile nu pot fi constatate fără camere de supraveghere.
Ce câştigăm claxonând şi cum procedează alţii
Realitatea e crudă. Dacă cineva greşeşte în trafic vom auzi cel puţin un claxon „de pedepsire“, deşi nu e un pericol imediat. Prea puţini îşi dovedesc inteligenţa, lăsând să funcţioneze de la sine legea compensaţiei: azi a greşit el, mâine poate voi greşi eu. De fapt, nu câştigăm nimic dacă claxonăm fără să fie necesară evitarea unui pericol imediat. Iar dacă vom claxona îndelung arătăm doar cât de neciopl
