Odată cu reintrarea lui Cornel Nistorescu în „serviciul activ” al presei scrise cotidiane, peisajul mass-media se modifică semnificativ.

Presa democratică a plecat din block-starturile Revoluţiei printr-o clasică „întoarcere a armelor”. Jurnale mai vechi ce şi-au înlocuit etichetele comuniste sau şi-au adăugat noi conotaţii, alături de puzderia celor nou apărute, au declanşat o veritabilă ofensivă emoţională, în cursul căreia profesioniştii condeiului formaţi la şcoala presei de partid au încercat să dovedească faptul că aproape tot ceea ce practicaseră până atunci fusese rezultatul unor constrângeri şi că adevărata profesiune de credinţă abia acum ieşea la iveală.

Pentru că, oricât de rapide erau schimbările, gazetari noi nu aveau de unde să apară, a fost datoria şi şansa celor „vechi” de a crea noile branduri şi curente. Primul impact al libertăţii a fost rapida împărţire între publicaţiile şi jurnaliştii favorabili noii puteri şi cei care descoperiseră cu deliciu posibilitatea de a fi „contra” orice şi oricui. Împărţită artificial între „o anumită parte” şi presă pur şi simplu, mass-media a făcut din conducătorii administrativi ai publicaţiilor veritabile vedete. A fost perioada în care calitatea de jurnalist, exprimată prin scrisul zilnic şi formulare de opinii pe toate temele posibile a structurat o categorie de „vedete” ale condeiului al căror statut a fost consolidat de o televiziune ne-publică, în căutarea propriei sale condiţii şi care a considerat mai rentabil să facă recurs la valorile concurenţei.

Faza „vedetismului” de presă a început să se erodeze odată cu creşterea presiunii economice care a operat transferul de putere de la feluriţii directori, redactori şefi şi aşa mai departe, către patronate. Noii patroni au dorit să joace ei înşişi rolurile în care fuseseră distribuiţi jurnaliştii şi s-au ajutat în această operaţiune de noul val