Chiar dacă are numai 19 ani, tânărul este obişnuit cu comerţul. În fiecare an lucrează cot la cot cu familia lui pe plantaţia de pepeni din Amara şi iubeşte să meargă prin ţară să îşi vândă marfa.
Profil
NĂSCUT : 28 aprilie 1990, Localitatea Amara, Judeţul Ialomiţa
FAMILIE : părinţi, două surori şi un frate
STUDII : Liceul de Arte şi Meserii din Amara
OCUPAŢIE : muncitor în construcţii
Putem spune despre Costin Ivan că a crescut printre pepeni. Chiar dacă era foarte mic şi nu avea putere să facă prea multe, tânărul mergea mereu cu părinţii la culesul imenselor fructe. „ Voiam şi eu să îi ajut. Eram curios, voiam să ştiu cât mai multe şi mereu îi întrebam cum se face una sau alta ”, îşi aminteşte tânărul comerciant.
Pepenii trebuie atent îngrijiţi
Tânărul ne-a mărturisit că nu este prea uşor să te ocupi de plantarea, recoltarea şi comercializarea pepenilor. „ Mai întâi îi plantăm, apoi îi udăm pe fiecare în parte ca să prindă rădăcina. Trebuie să îndepărtăm mereu buruienile care cresc pe lângă pepeni ca să nu le afecteze rădăcina ”, spune Costin. Pentru ca aceştia să fie cei mai dulci şi zemoşi, trebuie să fie şi foarte bine îngrijiţi. „ Noi avem două hectare, pe care plantăm pepeni negri, verzi şi galbeni. Pe aceştia trebuie să îi udăm din două în două zile. Fiecare rând de pe plantaţie trebuie bine udat pentru ca pepenii să crească frumos ”, susţine tânărul.
Doarme pe plantaţie, de frica hoţilor
Imediat după ce pepenii încep să crească trebuie păziţi. „ Pentru ca ciorile să nu îi atace, avem pe plantaţie multe sperietori. Şi iepurii sunt adevăraţi duşmani. Trebuie să avem grijă să nu vină pe plantaţie că ne mănânce toţi pepenii. În plus, pentru că pot veni şi hoţii la furat, noi dormim pe plantaţie. Avem colibe în care ne odihnim