* sute de copii au dus cadouri, ieri, cu ocazia Zilei Grădinilor Zoologice, şi au fost răsplătiţi cu baloane şi acadele * micuţii au oferit desene, jucărioare de pluş sau căsuţe pentru păsărele meşterite chiar de ei * cele mai inspirate cadouri vor fi premiate
Aleile Grădinii Zoologice Brăila au fost arhipline, ieri, de puzderie de copii, părinţi şi bunici, veniţi să participe la acţiunea organizată de Direcţia Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor (DAPT), administratorul parcului zoo, cu ocazia Zilei Grădinilor Zoologice. Cei mici au fost invitaţi să ofere cadouri pentru animalele de la zoo, iar ei, la rândul lor, au primit de la angajaţii DAPT, câte un balon şi o acadea. Cele mai frumoase şi inspirate cadouri vor fi răsplătite cu premii, vineri, 14 august, pe Esplanadă, după cum ne-a informat Simona Drăghincescu, directorul DAPT. "Copiii ne-au adus de toate, de la desene, jucărioare din pluş, la căsuţe pentru păsărele meşterite chiar de ei sau diverse figurine alcătuite din conuri de brad. Vom realiza o expoziţie cu toate aceste daruri primite de la cei mici, iar cele mai deosebite vor fi premiate în cadrul acţiunii de vineri. Oricum, toţi copiii care se vor afla pe Esplanadă vor primi diplome de participare", ne-a declarat directorul Drăghincescu. Aceasta a ţinut să le mulţumească tuturor angajaţilor DAPT care s-au străduit ca acţiunea de ieri să fie o reuşită.
* sute de copii au dus cadouri, ieri, cu ocazia Zilei Grădinilor Zoologice, şi au fost răsplătiţi cu baloane şi acadele * micuţii au oferit desene, jucărioare de pluş sau căsuţe pentru păsărele meşterite chiar de ei * cele mai inspirate cadouri vor fi premiate
Aleile Grădinii Zoologice Brăila au fost arhipline, ieri, de puzderie de copii, părinţi şi bunici, veniţi să participe la acţiunea organizată de Direcţia Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor (DAPT), administratorul par