Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exporturile Germaniei, în creştere

Publicat in Adevarul, luni 10 august 2009 ·

În luna iunie, exporturile Germaniei au înregistrat o creştere de 7% comparativ cu luna mai. Evoluţia marchează cel mai mare avans lunar din ultimii trei ani, potrivit datelor publicate vineri de oficiul federal german de statistică, relatează AFP. Revenirea exporturilor este un semn bun pentru cea mai mare economie din UE, stat ce rămâne cel mai mare exportator mondial, chiar şi înaintea Chinei. În plus, anunţul vine după ce, anterior,  comenzile industriale au avut, în iunie, un ritm de creştere peste estimări- de 4%.

Totuşi, excedentul comercial din primul semestru din 2009, în valoare de 57,8 miliarde de euro, este cu 44,8% mai mic decât cel din aceeaşi perioadă a lui 2008.

Producţia industrială a înregistrat un uşor declin de 0,1% în luna iunie, ceea ce a făcut ca scăderea de pe ansamblul celui de-al doilea trimestru să fie de doar 0,8%. În perioada ianuarie-martie, reducerea producţiei fusese mult mai semnificativă -18%, potrivit economistei Jennifer McKeown de la Capital Economics.

Riscurile persistă

Germania pare să-şi revină lent din recesiune. Cu toate acestea, există încă unele riscuri ce pot apărea la finalul programelor de relansare economică. De exemplu, cele referitoare la varianta germană a Rabla, prin care prima de casare de 2.500 de euro a reuşit să stimuleze achiziţia de maşini noi.

Alte probleme ar putea apărea din cauza comportamentului băncilor, ce ar putea să nu acorde din toamnă credite pentru companii. Deloc de neglijat este şi creşterea masivă a şomajului. Institutul de cercetare DIW estimează că numărul celor fără un loc de muncă ar putea creşte cu mai mult de un milion de persoane în 2010. În plus, Guvernul german se aşteaptă la o scădere economică de 6% în acest an.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep, după eliminarea în turul doi la Hong Kong: Revenirile nu sunt niciodată uşoare

News.ro acum 13 ore
Simona Halep a notat, joi, într-un mesaj postat în social media după eliminarea în turul doi al turneului de la Hong Kong, că “revenirile nu sunt niciodată uşoare”. “Revenirile nu sunt niciodată uşoare. Mulţumesc, Hong Kong, pentru primirea călduroa

BEC a validat șapte candidaturi. Cine sunt candidații la alegerile prezidențiale din 2024

Capital acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a validat joi șapte candidaturi pentru alegerile prezidențiale din acest an. Pe de altă parte, BEC a respins o candidatură.

Ungaria, dată în judecată de Uniunea Europeană cu privire la legea „suveranităţii” lui Orban

Mediafax acum 13 ore
Comisia Europeană a declarat joi că a dat în judecată Ungaria în legătură cu o lege care impune pedepse cu închisoarea pentru grupurile care acceptă fonduri străine pentru cauze politice, relatează Reuters. Comisia a deschis o procedură de „infringe

Informări publice - 4 octombrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ BRAŞOV, cu sediul în str. Panselelor nr. 23, Municipiul Braşov, judeţul Braşov, anunţă obţinerea autorizaţiei de construire nr. 71 din 04.03.2024 emisă de Primăria Municipiului Braşov, cu titlul „Schimbare de destinaţie

LIVETEXT Zeci de români, evacuați de urgență din Liban. Hezbollah a trimis peste 100 de rachete către Israel | VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Israelul a anunțat joi că a ucis 15 luptători Hezbollah în urma unei lovituri în sudului Libanului, în timp ce mișcarea șiită libaneză a susținut că a respins două incursiuni ale „trupelor inamice” în a patra zi de operațiuni terestre israeliene. În

Marcel Ciolacu, despre informațiile privind vila de protocol Iohannis de la Neptun dotată cu miniteren de golf: „Trebuie desecretizate şi cu asta s-a terminat”

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat joi că, în opinia lui, informaţiile privind investiţiile făcute la vila prezidenţială de protocol de la Neptun trebuie să fie desecretizate. Şeful Guvernului a participat la recepţia de Ziua Naţională a Germaniei.

Israelul a bombardat cartierul general al spionajului Hezbollah, în apropiere de Beirut. Luptele terestre continuă în Liban

Ziare.com acum 8 ore
Israelul a anunţat joi, 3 octombrie, că a bombardat sediul serviciului de informaţii al Hezbollah, în apropiere de Beirut, în timp ce luptele terestre, însoţite de lovituri aeriene, au continuat în sudul Libanului împotriva mişcării armate susţinute

Legendara cântăreață, Nana Mouskouri, și-a anunțat retragerea de pe scenă la vârsta de 90 de ani

Ziua Constanta acum 12 ore
Cântăreaţa de origine greacă Nana Mouskouri, figură legendară a muzicii populare şi cunoscută la nivel internaţional, şi-a anunţat retragerea de pe scenă, cu puţin timp înainte de a împlini 90 de ani, într-un interviu acordat revistei germane Der Sp

Peste 50 de elevi și profesori, EVACUAȚI de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, după ce au început să tușească din cauza unui spray iritant

Gandul acum 10 ore
Peste 50 de copii și profesori, de la Colegiul Național „Mihai Viteazu”, din Capitală, au fost evacuați, după ce au început să tușească, din cauza unui spray iritant. Directoarea instituției, Liliana Zaschievici, a demarat o anchetă, pentru a se afl

BBC anulează un interviu cu Boris Johnson după o greşeală „jenantă”

News.ro acum 10 ore
BBC a anulat un interviu în prime-time cu fostul premier britanic Boris Johnson, după ce una dintre cele mai cunoscute prezentatoare ale sale i-a trimis din greşeală notiţele pregătite pentru întrebările ei, relatează Reuters. Laura Kuenssberg, fost

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

19°/27°
dum.

17°/22°
lun.

14°/21°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/21°
dum.

15°/20°
lun.

12°/15°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/22°
sâm.

19°/24°
dum.

17°/21°
lun.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/17°
Timisoara
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

12°/18°
dum.

11°/16°
lun.

11°/18°