Oltenia - faţa dispărută

Există câteva locuri în Dolj şi în judeţele limitrofe, care, în urmă cu ceva ani - mai precis înainte de ‘89 - constituiau adevărate mine de aur, atât din punct de vedere turistic, cât şi balnear. Din cauza neglijenţei autorităţilor, ele au fost aruncate însă în negura uitării. GdS a pornit în căutarea acestor ruine, cu un scop precis: să trezească din nou interesul asupra lor. Şi poate chiar să găsească, deşi suntem în plină criză, investitori capabili să redea aceste locuri oltenilor.

Puţini mai ştiu astăzi că pe undeva, prin Dolj, exista odată o staţiune unde oamenii se înghesuiau să-şi trateze reumatismul, exact cum se întâmplă astăzi la Căciulata sau Herculane. Băile Ionele din Urzicuţa, luate cu asalt de pensionari şi agricultori în anii '70, au dispărut astăzi.

După Primăria din Urzicuţa, un drum se lasă repede în stânga. De ţară, îngust, din pietriş făcut mai mult ţărână, acesta străbate, din două-n trei hârtoape, bucăţi de câmpie acoperite cu buruieni. Pe dreapta, una din bălţile altădată cotropite de pescari e aproape secată. Iar în locul undiţelor, stăpân a devenit acum, acolo, stuful. Nimic nu tulbură cadenţa monotonă a priveliştii. Nici nori, nici indicatoare, nici măcar un trunchi bătrân de copac. Pe margini, plopii de altădată, care umbreau ca-n munte cărarea până-n capăt, au dispărut, dând mână liberă soarelui să prăjească orice ţipenie de om s-ar abate pe-acolo. Drumul este însă pustiu - de 20 de ani, rar îşi mai găseşte vreun localnic pricină să meargă pe el... Doi kilometri. La capătul lor, dacă n-ai şti ce cauţi, nici prin cap nu ţi-ar trece să te opreşti. Cât vezi cu ochii, doar câmp lăsat uitării, în care mărăcinii au crescut de-un stat de om. O cutie de conservă ruginită şi o bucată de cauciuc sunt singurii „chiriaşi“ ai locului altădată suprapopulat. Ici-colo, ruine abia mijite dintre buruieni