Nici Fondul şi nici Comisia Europeană nu-şi permit un faliment în România. Fondul Monetar Internaţional ne-a dat bani s-o ducem până la alegeri. Nu fiindcă îl simpatizează pe Traian Băsescu. Ci fiindcă nici Fondul şi nici Comisia Europeană, care a girat acordul, nu-şi permit un faliment într-un stat mare, precum România.

Efectul de contagiune în zonă ar fi greu de controlat, la fel dezordinile de la frontiera estică a UE şi NATO. Fluxurile de noi migranţi spre Vest – cu contingentele de infractori şi cerşetori, cu tot – o adevărată sperietoare.

Oportunitatea primirii în Uniune a unor state-problemă din Est, prea mari şi prea corupte, ar fi şi ea contestată. Cei care nu sunt de acord cu întărirea instituţiilor europene vor putea spune: „Iată ce se întâmplă dacă dăm prea multă putere celor de la Bruxelles, ne aduc în curte toţi faliţii!“ E suficient falimentul ţărilor baltice, unde se simte din nou ameninţarea rece a Moscovei. Măcar cel mai mare stat din Balcani să nu se prăbuşească. Altfel, construcţia europeană, văzută ca un spaţiu al stabilităţii, solidarităţii şi prosperităţii, ar primi o lovitură năucitoare.

Problema este cât poate fi menţinut frontul român. Teoretic, Bucureştiul ar trebui să folosească aceste luni de respiro pentru a restructura statul. Dar asta înseamnă cu mult mai mult decât cele o sută de agenţii desfiinţate sau cei 9.000 de funcţionari daţi afară, conform promisiunilor Guvernului Boc. Înseamnă o reconstrucţie instituţională, care va presupune sacrificii politice majore în preajma alegerilor. Înseamnă oprirea dezmăţului pe bani publici al baronilor locali.

Dar cum poate stopa Emil Boc extravaganţele unui Solomon de la Craiova sau ale unui Ridzi de la Petroşani, de exemplu? Sau cum ar putea Mircea Geoană să-i cheme la ordine pe unii ca Radu Mazăre sau Marian Vanghelie? Doar victoria în ale