După ce, timp de 46 de zile, trupul neînsufleţit al megastarului Michael Jackson a fost supus mai multor autopsii, iar creierul i-a fost prelevat de autorităţi pentru efectuarea unor teste neuropatologice în vederea stabilirii cauzelor decesului, familia Jackson se pregăteşte, în sfârşit, să-l înmormânteze.
Mai multe publicaţii americane indică faptul că Megastarul ar putea fi înmormântat la Cimitirul Forest Lawn din Los Angeles, dar se ia în calcul şi varianta înmormântării la ferma Neverland. Însă pentru acest din urmă lucru este nevoie de permisiunea autorităţilor locale, care se tem că milioanele de fani ai lui Michael Jackson vor bloca zona.
Între timp, continuă seria „dezvăluirilor uluitoare”: Mark Lester (51 ani), naşul celor trei copii ai starului, a declarat că a donat cândva spermă pentru Michael, întrucât acesta nu putea avea copii, şi că este posibil ca Paris, fetiţa starului, să fie copilul său. Lester vrea să ceară efectuarea unui test de paternitate, pentru a vedea dacă Paris, în vârstă de 11 ani, este sau nu fiica lui.
Comemorat la Bucureşti
Fanii din întreaga lume, inclusiv din România, îl comemorează pe artistul american, organizând momente în memoria sa.
Circa 300 de persoane de toate vârstele s-au adunat, sâmbătă, în Parcul Herăstrău din Capitală, pentru a-i aduce un omagiu starului prin câteva minute de dans sincronizat.
Comemorarea s-a desfăsurat în două etape de câte cinci minute fiecare, pentru început la intrarea Charles de Gaulle a Parcului Herăstrau, la ora 18.10, şi în faţa Teatrului Naţional Bucureşti, la 19.20.
Evenimentul a fost organizat sub forma unui “flash mob”, respectiv fanii, care s-au anunţat prin SMS-uri sau e-mailuri, s-au prezentat la locul întâlnirii pentru câteva minute in memoriam. Dintre participanţii la acest “flash mob”, mulţi au