Universitatea Cluj va afla abia la începutul noii ediţii din Liga a II-a, care îi sunt adversarii din Seria Vest, deşi FRF a anunţat deja programul fiecărei echipe din cele două serii Şoc în lumea fotbalului. După ce una dintre echipele de mare tradiţie ale României, FC Bihor, a anunţat oficial, astăzi, că echipa se va înscrie doar în liga a treia, dion cauza gravelor probleme financiare, a venit şi rândul celeleilalte echipe din judeţ, Liberty Salonta.
Echipa nu se va alinia la startul noii ediţii de campionat, conform ultimelor informaţii apărute în mass-media. În locul lor, vor rămâne în eşalonul secund CFR Timişoara şi FC Târgovişte. „Vor fi foarte multe echipe care se vor retrage. În liga a doua va fi dezastru. Acum începe să se simtă criza şi la noi. Nu mai au patronii bani”, a declarat preşedintele LPF, Dumitru Dragomir la GSPTV.
După ce FC Ineu a fost deja promovată în Liga a II-a, conform FRF, iar CS Otopeni a renunţat, de asemenea la locul din eşalonul secund, în zilele următoare se va stabili exact componenţa Seriei Vest, unde va evolua „U” Cluj. Cei de la ineu au refuzat să evolueze în eşalonul secund, iar în următoarea perioadă oficialii FRF vor trebui să găsească o echipă care să fie promovată din liga a treia., anunţă Liga2.ro