Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: Chinez cu permis de conducere made in Hunedoara

Publicat in Adevarul, luni 10 august 2009 ·

Tianqi Yang este primul chinez cu permis de conducere obţinut în judeţul Hunedoara. Diferenţele lingvistice enorme existente între limba chineză şi cea română i-au dat mult de furcă tânărului Tianqi Yang, în vârstă de 19 ani, care a fost hotărât să obţină un permis de conducere, dând examen în limba română. Practic, pentru el, zicala românească.

„Teoria ca teoria, practica ne omoară” era exact pe dos. Tânărul reuşise să se descurce suficient de bine în ale şofatului, dar a fost nevoie să dea de patru ori examenul teoretic. Astfel, după un an de încercări, dovedind îndărătnicia tipică poporului său, Tianqi a reuşit să devină primul cetăţen chinez care obţine un permis de conducere într-o sală de examen din judeţul Hunedoara. „

Veneam acasă la sfârşit de săptămână şi atunci ieşeam pe traseu cu maşina sau învăţam Codul Rutier ori noţiuni de legislaţie. A fost foarte greu la început, deoarece nu ştiam multe cuvinte şi trebuia să mi se explice ce înseamnă ele”, a spus Tianqi.

Adolescentul a ajuns în judeţul Hunedoara în urmă cu şase ani, când mama sa a preluat conducerea fimrei DHS Sports, firmă cu capital integral chinez. La această dată este student în anul I la Şcoala Americană din Bucureşti. 

Instructorul său auto, Ştefan Varga, care i-a fost şi profesor de legislaţie, povesteşte că Tianqi a luptat din greu pentru a obţine acest permis. „A trebuit să îi explic ce înseamnă plagă, bandă rezonatoare sau traversă. De multe ori a trebuit să mergem la faţa locului ca să înţeleagă. A fost un elev silitor şi a învăţat repede să conducă. Problema era teoria”, spune Varga.

Prima încercare în faţa poliţiştilor a făcut-o la Petroşani, dar a căzut la „sală”. La fel s-a întâmplat şi a doua şi a treia oară, dar la Deva, a patra oară, a fost cu noroc. Acum Tianqi conduce cu prudenţă, folosind maşina mamei sale şi i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 28 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 15 minute
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 4 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 14 minute
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 43 minute
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°