Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Copiii îşi fac nevoile pe unde apucă, când se joacă în parcurile din Ploieşti

Publicat in Adevarul, luni 10 august 2009 ·

Atât părinţii, cât şi locatarii din vecinătatea locurilor de joacă sunt nemulţumiţi de inexistenţa toaletelor în parcuri şi spun că municipalitatea ar trebui să ia măsuri în această privinţă. În cele peste 50 de locuri de locuri de joacă din Ploieşti toaletele publice lipsesc cu desăvârşire. Părinţii care vin cu micuţii în parc sunt nevoiţi să îi ducă pe aceştia prin boscheţi pentru a-şi face nevoile. „Este inadmisibil să nu existe o toaletă măcar în parcurile din oraş. Acest lucru arată cât de necivilizaţi suntem, iar problema este că nu ne gândim măcar la educaţia copiilor noştri”, ne-a spus Elena Irimia, aflată cu fetiţa în parcul de lângă Cimitirul Sovietic.

Nu pot aerisi din cauza mirosului

Şi locatarii blocurilor aflate în apropierea locurilor de joacă sunt nemulţumiţi că nu mai pot deschide geamurile să aerisească din cauza mirosurilor insuportabile. „Lângă geamul meu este un copac şi majoritatea părinţilor care vin cu copiii în parc îi aduc aicisă îşi facă nevoile. Nici nu mai pot ţine geamul deschis. Trebuie să se facă ceva în privinţa asta”, ne-a spus Constantin Tudoroiu.

Chiar dacă, în cadrul Administraţiei Domeniului Public şi Privat (ADPP), există un departament specializat care se numeşte Serviciul Administrare Parcări, Băi Publice, WC-uri, reprezentanţii acestei instituţii spun că nu este de competenţa lor să amenajeze toalete ecologice în parcuri. “Noi nu ne ocupăm cu amplasarea de toalete ecologice în parcuri”, ne-a declarat Adela Frăţilă, purtătorul de cuvânt al ADPP.

Nu de aceeaşi părere era reprezentanta Primăriei anul trecut. “Nu putem amplasa, pur si simplu, toalete ecologice. Acestora le trebuie asigurată o dată la două zile şi o igienizare corespunzătoare fiindcă, altfel, le-am instalat degeaba. Şi toate aceste lucruri presupun bani. E probabil ca - dacă vom primi solicitări în acest sens de la cet

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 6 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°