Traficul va fi deviat timp de o săptămână, în perioada 10-16 august Astăzi începe la Târgu-Jiu Festivalul Berii care va dura o săptămână. Evenimentul va fi sponsorizat de Skol şi Coca-Cola, municipalitatea neinvestind niciun ban. Încă de la primele ore ale dimineţii, comercianţii au început să-şi amplaseze corturile în faţa primăriei aşteptându-i pe târgujieni cu mici, bere şi răcoritoare.
Festivalul Berii va duce şi la închiderea circulaţiei rutiere pe bulevardul Constantin Brâncuşi, pe tronsonul din faţa sediului primăriei. Traficul va fi deviat timp de o săptămână, în perioada 10-16 august. Tot în această seară va începe şi Festivalul Naţional de Folk şi Baladă Poarta Sărutului.
Târgujienii sunt entuziasmaţi
Ideea festivalurilor îi încântă pe târgujienii care sunt puşi pe distracţie. „Mă bucur tare mult că încep festivalurile. Aşa e normal, mai ales vara pentru că trebuie să fie ceva distracţie şi la noi în oraş“, a declarat Lucian Niculescu, de 19 ani.
Şi Andreea, o altă tânără din Târgu-Jiu, are aceeaşi părere: „Cred că un festival mai scoate Târgu-Jiul din amorţire. În ultima vreme nu prea am avut unde să ne distrăm, aşa că e foarte bine că sunt două evenimente acum“.
Intrare liberă la Festivalul de Folk şi Baladă
Oamenii au inaugurat terasele amplasate încă de dimineaţă. „Am venit la o bere ca să testăm terenul şi să ştiu unde îmi aduc familia diseară“, a declarat Ion Mecu, unul dintre primii clienţi ai teraselor.
Iubitorii de muzică bună vor putea, începând cu ora 21.00, să mergă la festival. Intrarea este liberă, iar concurenţii şi invitaţii au pregătit un program special.
În seara asta vor concerta Magda Puşcaşu, care va cânta melodii ale Tatianei Stepa, dedicându-i un moment special. Emerch Imre va cânta împreună cu trupa sa, apoi Florin Camen, Adi