Şeful biroului politic al Gardienilor Revoluţiei, Yadwollah Javani a cerut să fie judecaţi şi pedepsiţi fostul preşedinte Mohammad Khatami, alături de cei doi nefericiţi candidaţi la alegerile prezidenţiale din 12 iunie, Mir Hossein Moussavi şi Mehdi Karoubi, pentru rolul jucat în mişcările de protest post-electorale.

De partea sa, Mehdi Karoubi denunţă pe site-ul său violenţele şi chiar violurile suferite de manifestanţii arestaţi după scrutinul prezidenţial.
"Care este rolul lui Khatami, Moussavi şi Karoubi în această lovitură de stat ? Dacă ei sunt instigatorii şi aşa este, responsabilii justiţiei şi ai securităţii trebuie să-i aresteze, să-i judece şi să-i pedepsească", a scris Yadwollah Javani, şeful biroului politic al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a regimului, în săptămânalul Sobhe Sadegh.
Conform lui Javani, fostul preşedinte Khatami împreună cu Hossein Moussavi şi Mehdi Karoubi au vrut să pună la cale o "revoluţie de caifea" în Iran.
Yadwollah Javani nu este singurul care cere sancţiuni contra acestor oameni politici. Unul dintre adjuncţii şefului de Stat Major, generalul Massoud Jazayeri a solicitat şi el măsuri împotriva "şefilor complotului", fără însă a-i numi. "Cetăţenii, dar şi elementele vândute străinilor şi instigatorii acestui complot aşteaptă să vadă cum va reacţiona puterea contra şefilor loviturii de stat", a spus generalul.
Pentru Abolhassan Bani Sadr, primul preşedinte al republicii islamice, astăzi în exil în Franţa, regimul a încercat să sufoce mişcările de protest prin orice mijlo