În cadrul ultimelor procesele desfăşurate în Germania în cazul crimelor nazismului, Josef Scheungraber, un fost comandant militar, în vârstă de 91 de ani, este acuzat că a ordonat masacrul civil din Toscana, în 1944. Un tribunal german va pronunţa un verdict împotriva ofiţerului, acuzat de uciderea a 14 civili cu vârste cuprinse între 16 şi 74 de ani, marţi. Josef Scheungraber se deplasează cu ajutorul unui baston, însă pare a fi într-o stare bună de sănătate. El este acuzat că a ordonat unul dintre masacrele comise de armata germană în Italia, pe 26 iunie 1944. Soldaţii nazişti au luat ostatici mai mulţi civili, i-au blocat într-o casa, pe care apoi au detonat-o, informează AFP .
Potrivit unuia dintre avocaţii săi, Christian Stunkel, acesta "respinge acuzaţiile care i s-au adus şi sustine ca nu a avut de-a face cu astfel de fapte".
În urma masacrului, a existat un singur supravieţuitor. Acuzatul a declarat la primele audieri că "a predat ostaticii poliţiei militare" şi că nu ştie "ce li s-a întâmplat apoi".
Scheungraber a fost condamnat în absenţă pentru aceste fapte pe 28 septembrie 2006, la închisoare pe viaţă de un tribunal militar din La Spezia, însă statul nu a aplicat niciodată o astfel de pedeapsă, potrivit Lanka Business .
Bătranul şi-a continuat viaţa liniştit, în oraşul natal Ottobrunn din Bavaria, unde a devenit o personalitate respectată. Este administrator al unei tâmplării şi consilier municipal.
La fel se intâmplă şi în cazul altor foşti ofiţeri nazişti, care duc o viaţă în libertate, în ciuda condamnărilor pronunţate de tribunalele din La Spezia pentru masacrarea a sute de civili italieni.