Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bolnavii de SIDA ameninta ca vor iesi in strada daca nu primesc medicamente

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 10 august 2009 ·

Bolnavii de SIDA spun ca ii vor scrie presedintelui Traian Basescu si ameninta ca vor iesi in strada daca nu primesc medicamente, in conditiile in care, fara acestea, ei risca sa devina imuni la schemele de tratament, a declarat, pentru NewsIn, seful UNOPA, Cristian Rosu. "Foarte multi pacienti primesc doar anumite medicamente sau medicamente mai putin eficiente. Sunt chiar pacienti care nu primesc niciun medicament, iar rezistenta virusului creste la schemele de tratament pe care le-au urmat pana acum. Cei peste 1.000 de bolnavi arondati la Spitalul incearca sa mai obtina medicamente de la Institutul "Matei Bals", insa acestea vor ajunge doar pentru alte trei sau patru zile. Din partea autoritatilor nu am primit niciun raspuns, asteptam o intrevedere cu ministrul Sanatatii, Ion Bazac", a precizat presedintele Uniunii Nationale a Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), Cristian Rosu. Potrivit sefului UNOPA, doua companii farmaceutice au donat Spitalului "Victor Babes" un stoc de medicamente pentru pacientii bolnavi de SIDA , insa aceste medicamente sunt mai putin eficiente. Cristian Rosu a adaugat ca reprezentantii UNOPA, impreuna cu cei ai Coalitiei Reprezentantilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania (COPAC), intentioneaza ca, in scrisoarea deschisa adresata presedintelui Traian Basescu, vor enumera toate problemele cu care se confrunta bolnavii cronici. "Daca autoritatile nu ne vor da solutii concrete si nu ne vor primi la un dialog real, vom iesi in strada", a conchis Rosu. La sfarsitul lunii martie, in Romania erau inregistrate 11.430 de persoane infectate cu HIV/SIDA, in tara noastra manifestandu-se o tendinta de crestere a transmiterii bolii pe cale sexuala. Potrivit datelor Institutului National de Boli Infectioase, 9.372 de pacienti au acces la servicii medicale, dintre care 280 de copii cu varsta sub 14 ani. Dintre acestia, 7.434 f

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°